Este sau nu legală împărțirea banilor pentru drumuri?


Prefectul județului Vâlcea, Dumitru Nicu Cornoiu, așteaptă sosirea deciziilor adoptate în ședința de Consiliu Județean, din data de 29 ianuarie a.c., pentru a stabili legalitatea împărțirii banilor primăriilor privind modernizarea drumurilor județene și comunale. Este vorba despre repartizarea sumei de 8.624, 0 mii lei pentru finanțarea cheltuielilor cu drumurile. Conform legii, termenul de comunicare al deciziilor este de 10 zile lucrătoare de la data adoptării hotărârilor. După comunicarea actelor conform dispozițiilor legale, Instituția Prefectului Vâlcea se va pronunța asupra legalității acestor hotărâri adoptate.