Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

1 octombrie 2020

Eșec dureros în derby-ul Olteniei


• SCM Craiova – HCM Râmnicu Vâlcea 28-24 (15-13 la pauză)
• echipa noastră a reușit un joc bun în repriza secundă, dar a ratat posibilitatea de a întoarce scorul

Ieri, în etapa a XVI-a din Liga Națională de handbal feminin, SCM Craiova și HCM Râmnicu Vâlcea s-au întâlnit într-un joc ce poate fi considerat derby-ul Olteniei din acest sport. În prezența nu tocmai numeroșilor spectatori (unii dintre aceștia fiind chiar din Râmnicu Vâlcea) care au venit să asiste la meci, în cocheta sală a sporturilor din Bănie, cele două echipe s-au străduit mult și au arătat că au intrat pe teren dornice să își treacă în cont toate punctele. Ambele grupări oltene aveau nevoie de puncte pentru a-și securiza o poziție „călduță” la mijlocul clasa­mentului, cât mai departe de zona retrogradării.
Chiar dacă veneau după un meci foarte greu dis­putat la Lubljana, în optimile Cupei Cupelor (în care, din păcate, oltencele au pierdut calificarea în faza ur­mătoare a competiției), gazdele de la SCM au arătat destul de proaspete în fața oaspetelor pregătite de antrenorul Constantin Ștefan. Craiovencele Simonei Go­­gârlă au pus presiune la poarta noastră în prima re­priză, și au reușit să intre la vestiare cu un avantaj de două goluri, scor 15-13. După revenirea de la ca­bine, municipalele au arătat un tonus mai bun și au creat pre­siune la poarta gazdelor. Echipa noastră a fost foar­te aproape de a întoarce scorul în favoarea sa. Din nefericire, finalul le-a trădat pe fetele noastre și SCM a zburdat în ofensivă. Craiova s-a impus în cele din urmă la patru goluri diferență (scor 28-24), un re­zultat care nu reflectă însă realitatea de pe teren, Vâlcea fiind cel puțin egala gazdelor pe parcursul reprizei secunde.
În ediția de mâine a publicației noastre vom reveni cu mai multe informații legate de acest meci, cu rezultatele complete consemnate în etapa a XVI-a și clasamentul Ligii Naționale.

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Handbal