SCM Râmnicu Vâlcea câștigă derby-ul Olteniei și revine pe primul loc în Liga Florilor
În urmă cu câteva momente, în Sala Sporturilor „Traian” s-a încheiat partida dintre SCM Râmnicu Vâlcea și SCM Craiova. Derby-ul Olteniei la handbal feminin a contat pentru etapa a XIX-a din Liga Florilor și a reprezentat un veritabil duel al orgoliilor, dar și al încleștării de pe cele două bănci tehnice, acestea fiind reprezentate de către doi dintre cei mai bine cotați antrenori români ai momentului: Florentin Pera de la campioana SCM Râmnicu Vâlcea și Bogdan Burcea de la SCM Craiova, cel care ocupă și postul de selecționer al echipei naționale de handbal feminin.
Primă repriză cu +5 pentru Vâlcea
Gazdele de la SCM Râmnicu Vâlcea au început mai bine partida și au avut 3-0 în minutul 3. Însă echipa noastră a avut câteva minute bune în care nu a mai marcat, și s-a văzut egalată în minutul 9 (scor 3-3). Mai mult, în minutul 11, Craiova a trecut în avantaj (scor 3-4) prin golul marcat de Ana Maria Țicu. A fost momentul în care Florentin Pera a solicitat timp de odihnă. Campioanele și-au revenit și au marcat de mai multe ori succesiv, ducând scorul la 8-5 în favoarea echipei noastre (minutul 15). La acest scor, antrenorul celor de la SCM Craiova, selecționerul Bogdan Burcea, a solicitat timp de odihnă, pentru a-și muștrului elevele. Sfaturile sale nu au avut însă prea mult efect, vâlcencele menținându-și avantajul de trei goluri și în minutele următoare (scor 9-6 în minutul 20). Pe fondul unui joc foarte bun în ultimele zece minute ale primei reprize, SCM Râmnicu Vâlcea a reușit să își asigure un avantaj relativ liniștitor înainte de intrarea la vestiare: scor 15-10.
Echilibrul a fost cuvântul de ordine în repriza secundă
În repriza secundă, duelul dintre cele două combatante s-a dovedit și mai îndârjit decât pe parcursul primului act. Ambele au forțat foarte mult pe atac, având multe faze din care au marcat în poarta adversară, dar și situații din care au ratat cu seninătate. În pofida iureșului ofensiv care a caracterizat aspectul jocului ambelor echipe în partida de miercuri după-amiaza, trebuie subliniat faptul că portărițele au dus greul în multe momente, limitând proporțiile scorului, uneori prin intermediul unor parade spectaculoase.
Echilibrul a fost cuvântul de ordine în repriza secundă, cele două formații marcând, în destule momente, aproape succesiv. Craiovencele au încercat o revenire în joc, dornice fiind să plece neînvinse din fief-ul campioanei României. În preajma minutului 45, SCM Râmnicu Vâlcea mai avea doar trei goluri avantaj (scor 21-18). A fost însă un foc de paie, campioanele de la Vâlcea demonstrând că au avut resursele necesare pentru a forța desprinderea decisivă undeva după minutul 50, atunci când tabela indica din nou un avantaj de cinci goluri în dreptul echipei noastre (scor 23-18). Chiar dacă sportivele din Craiova au arătat că au venit la Vâlcea pentru a da totul pe teren, din fericire pentru cei peste 2.000 de fani ai echipei noastre care s-au aflat în tribunele polivalentei, problema numelui echipei învingătoare nu prea s-a mai pus în ultimele zece minute ale întâlnirii. În minutul 54, elevele lui Florentin Pera s-au distanțat la șase goluri (scor 25-19), rezolvând definitiv ecuația partidei. Meciul s-a încheiat cu victoria echipei noastre, scor final 27-22.
În urma acestui succes (meritat după aspectul întregului joc, chiar dacă adversarul s-a dovedit unul destul de bătăios), SCM Râmnicu Vâlcea a obținut trei puncte foarte prețioase, care ar putea conta mult în duelul pe care îl poartă pentru șefia întrecerii cu CSM București. Echipa noastră a ajuns la un total de 43 de puncte și a revenit pe primul loc al clasamentului, la trei «lungimi» în fața marii rivale din Capitală (CSM are 40 de puncte, dar și un meci mai puțin disputat față de SCM).
Reamintim că miercurea viitoare, pe 11 martie, cu începere de la ora 18.30, cele două pretendente la cucerirea titlului de campioană în acest sezon al Ligii Florilor se vor întâlni în meciul direct. Această întâlnire, una foarte așteptată în rândul suporterilor vâlceni, dar și în tot mediul handbalistic din țara noastră, are potențialul de a stabili direcția spre care se va îndrepta viitorul titlu de campioană națională, care va fi decernat în luna mai!