Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

27 noiembrie 2020

Ele sunt fetele care i-au făcut (iar) fericiți pe vâlceni!


Marți, 3 noiembrie, la orele prânzului SCM Râmnicu Vâlcea a disputat ultimul meci din cadrul turneului organizat de Federația Română de Handbal la Sfântu Gheorghe. A fost partida cu numărul cinci pe care echipa noastră a jucat-o în actuala ediție a Ligii Florilor de handbal feminin. Chiar dacă antrenorul Florentin Pera a fost nevoit să pregătească meciurile din cadrul acestui turneu fără nu mai puțin de unsprezece jucătoare din lotul obișnuit (nouă handbaliste sunt încă pozitive la infecția cu Coronavirus, iar alte două se confruntă cu alte probleme medicale) și să apeleze chiar și la câteva junioare de la Centrul de Excelență de la Colegiul Energetic, iată că echipa noastră a reușit un alt meci foarte bun. SCM s-a impus categoric în fața nou-promovatei Dacia Mioveni, formația din județul Argeș evoluând parcă puțin cu trac în fața ultimei campioane a Ligii Florilor.
Chiar și cu aceste noutăți față de prima echipă obișnuită și aproape fără bancă de rezerve, vâlcencele au știut cum să își facă jocul ușor și să rezolve partida din prima repriză. Elevele lui Pera au început în forță și au marcat la foc automat în poarta argeșencelor încă nefamiliarizate cu rigorile primei ligi handbalistice. La pauză, SCM avea un avantaj cât se poate de consistent, scor 23-12.
Cu Țîrle, Lupei, Marin, Dăscălete și nou-venita Daria Bucur în mare formă de gol (dar și de afirmare), Florentin Pera ar mai fi avut nevoie doar de o pungă de pop-corn în repriza secundă: sportivele lui asigurau tot spectacolul din teren! Viitoarele stele ale handbalului feminin românesc (care se pregătesc tot la Vâlcea și nu la București sau în altă parte!) au trecut la pas de Dacia Mioveni și au bifat o victorie la una dintre cele mai mari diferențe de scor care s-au consemnat până acum în actuala ediție a Ligii Florilor: 39-22! Cu acest succes, echipa noastră ajunge la un total de 12 puncte (patru victorii și o înfrângere) și se menține pe podium.
În etapa a șasea, SCM Râmnicu Vâlcea va întâlni Gloria Bistriția într-unul dintre derby-urile campionatului intern. Meciul se va disputa joi, 12 noiembrie 2020, cu începere de la ora 18.30, în Sala Polivalentă din București.
Sursă foto: Facebook SCM Râmnicu Vâlcea

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Handbal