Edilii Dediu și Radi îmbracă straie de sărbătoare „Sărbătoarea Teiului” sau Ziua comunei Păușești-Măglași


Duminică, 29 iunie, localnicii din Păușești-Măglași îmbracă straie de sărbătoare. Are loc cea de-a VI-a ediție a Zilei comunei Păușești-Măglași sau „Sărbă­toa­rea Teiului” cum mai este cunoscută. Manifestarea începe la ora 12.00 cu câteva alocuțiuni din partea autorităților locale și a invitaților. Urmează un concert al Orchestrei „Rapsodia vâlceană”, un spectacol artistic aparținând elevilor Școlii Gimnaziale Păușești-Măglași și un concert cu nume importante ale muzicii românești. Primarul Alexandru Dediu și „vicele” Radi îi aduc pe: Carmen Șerban, Mihai Constantinescu, Matilda Pascal Cojocărița, Marina, Eve-Lyn și Cristina Belly Dance. Are loc și un con­curs de frumusețe, Miss Floarea de Tei. Manifestările se încheie cu un foc mare de artificii.