Du-te la...
Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

16 decembrie 2019

Edi Vîrlan și-a prezentat demisia din CL Râmnicu Vâlcea


• motivul pe care acesta l-a prezentat în actul înregistrat în documentul cu numărul 40.120 este cât se poate de original!
În ședința extraordinară care s-a desfășurat astăzi, 16 octombrie, cu începere de la ora 13.00, consilierul municipal Eduard Vîrlan și-a prezentat demisia din această funcție. Așa după cum v-am informat la momentul oportun (detalii aici), Vîrlan a fost exclus din ALDE Vâlcea. El nu a mai așteptat să fie însă exclus și din CL Râmnicu Vâlcea în urma retragerii sprijinului politic și a decis să demisioneze. Vîrlan a completat demisia, care i-a fost înregistrată sub numărul 14.120/16.10.2017, venind cu o motivare cât se poate de originală: „Motivul demisiei este Domnul Președinte ALDE Dumitru Lovin, despre nimic nu poți să spui nimic”, aluzie la conflictul pe care deja fostul consilier municipal l-a avut cu președintele ALDE Vâlcea. Totuși, îi atragem atenția lui Edi Vârlan că o formulare de genul „despre nimic nu poți să spui nimic”, înseamnă că despre acel nimic poți afirma ceva, aici fiind vorba despre o dublă negație.
Revenind la ședința extraordinară desfășurată astăzi, Edi Vîrlan a oferit și o declarație cât se poate de originală: „Îmi cer scuze locuitorilor din județ pe care i-am îndemnat să voteze cu Dumitru Lovin”.

Alte articole de la Actualitate