După Petrimanu, Rădulescu vrea să schimbe și fața Turnului CJ


• liderul legislativului a demarat deja șantierul pentru reamenajarea sălii de ședințe
Consilierii județeni și-au dat, ieri dimineață, întâlnire în sala de spectacole a legislativului. Motivul? Amplele lucrări de renovare și modernizare care sunt în desfășurare la sala obișnuită de ședințe. Președintele Rădulescu a promis că finalizarea acestei investiții este pe final, iar după inaugurare condițiile pentru aleșii județului vor rivaliza cu cele ale parlamentarilor. În plus, liderul PSD a dat de veste că vrea să pornească și la cel mai revoluționar program de renovare a Turnului CJ cauzat de starea „mai mult decât precară” în care își desfășoară acum activitatea întregul aparat al legislativului.