După 26 de ani s-a redeschis Festivalul de poezie patriotică „Nicolae Bălcescu”


Ieri, de la ora 16.30, în incinta complexului memorial „Nicolae Bălcescu” din localitatea cu acelaşi nume, a avut loc festivitatea de premiere a celor mai buni participanţi la concursul de poezie patriotică „Nicolae Bălcescu”. Evenimentul a fost unul de mare importanţă pentru organizator, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea. Aceasta pentru că instituţia vâlceană a fost cea care a relansat Festivalul Naţional de poezie patriotică „Nicolae Bălcescu”, întrerupt în anul 1988, la ediţia a XI-a.
Fiind parte a zilei comunei Nicolae Bălcescu, festivalul a avut ca parteneri: Primăria comunei Nicolae Bălcescu şi Memorialul „Nicolae Bălcescu” din localitate. Câştigătorii acestei noi ediţii sunt din Bucureşti şi Vâlcea. Genul de poezie patriotică a fost abandonat în ultimii ani, dar juriul a constatat că tinerii au ca temă de creaţie şi iubirea de ţară. Informaţiile ne-au fost oferite de către directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea, profesor Elena Stoica.