Dosar penal pentru braconaj piscicol


Ieri, 26 iunie, în jurul orei 05.20, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Călimăneşti, împreună cu structura de jandarmi montani, au organizat o acţiune pe linia depistării persoanelor care desfăşoară acte de braconaj piscicol în bazinele hidro Călimăneşti şi Turnu.

În urma efectuării acţiunii, oamenii legii au depistat în zona Turnu – DN7 un grup de cinci persoane, respectiv C. Adrian, de 35 de ani, din municipul Drăgăşani , S. Marian, de 38 ani, P. Alexandru, de 22 ani, S. Emilian, de 31 ani şi Bădiţă Adrian, de 25 ani, toţi din comuna Verguleasa, judeţul Olt.

Cele cinci persoane se deplasau cu o autoutilitară Volskwagen, în interiorul căreia, în urma controlului efectuat, au fost descoperiţi 6 saci din rafie, care conţineau plase monofilament interzise de lege, cu o lungime de aproximativ 800 m, au fost ridicate în vederea confiscării. În 5 dintre saci au fost descoperiţi peşti încă vii, în cantitate totală de aproximativ 60 kg, speciile caras şi plătică, prinşi în plasele de monofilament. Întreaga cantitate a fost deversată în bazinul hidro Călimăneşti, fiind astfel redată arealului din care a provenit. Persoanele depistate au fost conduse la sediul poliţiei, fiind demarate cercetările pentru comiterea infracţiunilor de deţinere fără documente legale a peştelui şi de deţinerea sau utilizarea uneltelor de plasă monofilament. Cercetările vor fi continuate cu sprijinul reprezentanţilor ANPA.