DN7D – Mânăstirea Boia va fi asfaltat


În maxim două săptămâni, autoritățile publice locale din Câineni vor da startul lucrărilor de reabilitare a DN7D care duce la Mânăstirea Boia. Potrivit declarației edilului Ion Nicolae, este vorba despre o lungime a drumului de doi kilometri. „Trebuie să obținem avize: de mediu, de la Drumuri Naționale, CEZ, Poliția Rutieră. Investiția se va face tot cu fonduri din bugetul Primăriei Câineni și a fost estimată la 400.000 lei. Lucrarea și costurile au fost aprobate în ședința Consiliului Local”, a precizat primarul din Câineni, Ion Nicolae.
În fiecare an, la sărbătoarea hramului lăcașului sfânt, credincioșii se minunau de peisaje, dar erau triști din cauza stării drumului, fiind vorba despre un drum forestier.