Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

21 octombrie 2020

Dis de dimineață, Liberalii vâlceni au depus listele pentru parlamentare


În această dimineață, chiar de la primele ore, liberalii aflați pe listele pentru Camera Deputaților și Senat la alegerile parlamentare ce vor avea loc pe 11 decembrie s-au prezentat la sediul Prefecturii Vâlcea (acolo unde funcționează Biroul Electoral Județean) pentru depunerea candidaturilor. În frunte cu președintele Cristian Buican, liberalii vâlceni s-au grăbit să ia fața rivalilor de moarte din PSD, oamenii lui Costi pnl_2anunțându-și la rândul lor, tot astăzi, depunerea capnl_3ndidaturilor. Ce să spunem, dacă ținem cont de faptul că ambele partide „cu greutate” din județul nostru își depun candidaturile pentru parlamentare chiar de Sfântul Dumitru nu putem crede decât că în interiorul celor două formațiuni există mulți oameni cu teamă de Dumnezeu.

Pe ce oameni se bazează PNL Vâlcea la alegerile parlamentare?

Până una-alta, vă prezentăm candidații liberalilor care ocupă poziții fruntașe pe cele două liste și care au șanse importante să acceadă în Parlament.
• la Senat, ordinea este: 1.Romulus Bulacu; 2.Victor Popescu
• la Camera Deputaților: 1.Cristian Buican; 2.Victor Stănculescu; 3.Ion Bîzîc; 4 Mihaela Andreianu
Vă mai amintim și faptul că, în viitoarea structură a Parlamentului (2016/2020), Vâlcea are alocate două locuri la Senat și alte șase în Camera Deputaților.

Alte articole de la Actualitate