Din pădurile Vâlcii încă se fură lemne


• ultimele descinderi au avut loc în pădurile din centrul județului
Apropierea sezonului rece a dus la o creștere a numărului de persoane care au fost surprinse de polițiști în timp ce tăiau sau transportau material lemnos pentru care nu dețineau documente legale. Nu mai departe de zilele trecute, polițiștii Secției 8 Rurală Lăpușata au depistat doi bărbați care transportau material lemnos, fără a deține documentele legale. Primul bărbat, cu vârsta de 28 de ani, din comună, a fost depistat în timp ce transporta, cu ajutorul unui atelaj hipo, pe raza localității, 0,75 metri cubi de material lemnos, specia fag. În urma controlului, s-a constatat că tânărul efectua acest transport fără să deţină documente legale.
La scurt timp, un alt bărbat, tot din comună, a fost depistat transportând ilegal, de această dată cu ajutorul unei autoutilitare, cantitatea de 0,76 metri cubi lemn de foc din specia fag.
Poliţiştii i-au sancţionat contravenţional pe cei doi, în conformitate cu prevederile Legii nr. 171/2010, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. De asemenea, cantitățile de material lemnos transportat ilegal au fost confiscate.