Din ce în ce mai tare, gazele ne ard la buzunare


Începând cu data de 1 aprilie, prețul gazelor naturale furnizate în România se va calcula în funcție de indicii pieței libere de consum a acestui bun. Zilele trecute, reprezentanții Guvernului României au transmis și un comunicat de presă prin care se consfințesc modificările pentru calcularea veniturilor suplimentare ce vor fi obținute de către statul român în urma liberalizării prețului gazelor naturale.
„Guvernul a operat o modificare tehnică în formula de calcul a veniturilor suplimentare prevăzută în anexa Ordonanței 7/2013. Astfel, începând cu 1 aprilie 2017, elementul din formulă care se referea la prețul reglementat este înlocuit cu o referință la prețul realizat pe piața concurențială”, se arată în comunicatul de presă. Aceeași sursă mai precizează: „Modificarea a fost făcută printr-o Ordonanță de Urgență adoptată de Guvern, care are în vedere corelarea OG 7/2013 cu legislația în vigoare care va elimina prețul reglementat al gazelor naturale din producția internă destinat consumatorilor casnici”.