Din acest an, subvenții pentru proprietarii de păduri


Persoanele care dețin terenuri forestiere în arii strict protejate, pe care nu le pot exploata, din cauza acestui statut, urmează să primească anumite compensații din partea statului, începând chiar cu acest an, anunță Ministerul Mediului.
Pe lângă acest sprijin, proprietarii de păduri cu o suprafață mai mare de 100 de hectare, care se angajează că vor lăsa neatinsă o suprafață de cel puțin 20% din cea deținută, pot primi, de la APIA, o subvenție în valoare de 38 de euro la hectar. Se creează astfel o „zonă de liniște” unde copacii, plantele și animalele se vor dezvolta nestingherite.
Pentru acest program, în toata țara sunt alocate peste 68 de milioane de euro, iar proprietarii de păduri primesc sprijin timp de cinci ani. Garda Forestieră verifică dacă beneficiarii respectă condițiile, în caz contrar, titularii sunt obligați să dea banii înapoi cu penalități.