Deputatul Eugen Neață a oferit premii sportivilor care s-au întrecut la Memorialul „Titel Iordache”


Recent, deputatul vâlcean Eugen Neață a fost prezent în comuna Popești, acolo unde s-a desfășurat Memorialul „Titel Iordache” la fotbal. La competiție au participat echipe de fotbal din comunele Pesceana, Roșiile și Popești, iar, la final, parlamentarul a acordat premii câștigătorilor și celor mai buni jucători, subliniind importanța practicării sportului. Întâlnirea sportivă a fost organizată cu sprijinul administrației locale din comuna Popești, un aport semnificativ pentru buna desfășurare avându-l și frații celui care a fost Titel Iordache.
„Prin această acțiune nu numai că a fost comemorat un tânăr de mare caracter, ci a fost evidențiat faptul că atunci când faci lucruri bune pentru oameni, respecți și ești bun, oamenii nu vor uita niciodată de tine și vei rămâne veșnic viu în amintirea lor. Sunt convins că acest memorial își va urma cursul, iar la anul ce vine vor participa mai multe echipe de fotbal. Oamenilor buni și minunați din comuna Popești, care îmi sunt ca și o familie, le transmit aprecierea și respectul meu pentru că au fost alături de mine în anii pe care i-am petrecut aici, dar și pentru că mi-au rămas aproape. Felicit organizatorii și echipele participante!”, a declarat deputatul Eugen Neață la finalul evenimentului sportiv.