Deputatul Cristinel Marian, alături de copiii din Drăgășani în prima zi de școală


  • parlamentarul PP-DD a oferit două ghiozdane unor micuți nevoiași

Deputat1

Luni, în prima zi de școală, deputatul Ion Cristinel Marian s-a aflat în mijlocul elevilor care au început anul școlar în unitățile de învățământ din municipiul Drăgășani. Singurul reprezentant al acestui Colegiu în Camera Deputaților a stat de vorbă cu părinții micuților și a aflat care sunt problemele cu care aceștia se confruntă la început de an școlar. De la prețurile nu tocmai mici ale uniformelor și rechizitelor și până la opinii despre cum ar trebui reformat sistemul de învățământ românesc, oamenii și-au făcut cunoscute păsurile, alesul „violet” fiind printre puțini parlamentari care au călcat, cel puțin în anul curent, prin aceste locuri. Mai mult, deputatul Ion Cristinel Marian, președintele Filialei Vâlcea a Partidului Poporului – Dan Diaconescu, nu a rămas nepăsător la problemele cu care se confruntă unele dintre familiile ai căror copii tocmai au început școala. La unitatea de învățământ din cartierul Bârsanu, deputatul a oferit două ghiozdane pline cu rechizite unor micuți nevoiași.

Deputat2

„Am dorit să fiu aproape de elevii din Drăgășani la început de an școlar. Cred că pentru orice om, indiferent de vârsta sa, prima zi de școală are o semnificație aparte. Am participat la deschiderile festive organizate de conducerile celor două licee din municipiu, dar și la o școală generală. M-am bucurat că am văzut elevii fericiți, chiar dacă poate familiile lor au făcut eforturi foarte mari să le asigure cele necesare pentru prima zi de școală. Din păcate, nu toate familiile au reușit să asigure copiilor strictul necesar. Pentru doi copii provenind din astfel de familii mai nevoiașe am încercat să aduc o rază de speranță și le-am oferit câte un ghiozdan plin cu rechizite. Pe această cale, transmit tuturor elevilor care învață la unitățile de pe raza Colegiului Drăgășani mult succes în noul an școlar. De asemenea, lor și familiilor lor le doresc cât mai multă sănătate!”, ne-a declarat deputatul PP-DD, Ion Cristinel Marian.