Deputatul Constantin Rădulescu – în mijlocul cetăţenilor


Săptămâna trecut, deputatul Constantin Rădulescu s-a aflat în mijlocul comunităţii vâlcene. Parlamentarul vâlcean a mers în oraşul Ocnele Mari, declarând: „Pentru că discutasem cu primarul localităţii şi pentru că ştiam că este nevoie, am decis să sprijin înfiinţarea la Şcoala din Ocnele Mari, a unui punct medical. Vineri, în jurul prânzului, am fost la şcoală şi am dus la punctul medical cam tot ce trebuie pentru desfăşurarea unor proceduri medicale de prim ajutor sau intervenţii minore pentru stabilizarea unor posibili pacienţi. Am dus inclusiv un dulap pentru medicamente. Reuşim aşadar, ca, după Mihăeşti, şi la Ocnele Mari să înfiinţăm un punct medical pentru comunitate”.

Tot în Ocnele Mari, deputatul PSD a mers şi pe strada Albinelor, să discute cu cetăţenii de aici, afirmând: „Ocnele Mari este un oraş cu probleme şi din păcate multe dintre ele încă nerezolvate. La solicitarea unor concetăţeni, am mers pe strada Albinelor şi am discutat cu aceştia despre problemele pe care le au. Mi-am notat personal doleanţele oamenilor şi îi asigur că voi urmări ca ele să fie îndeplinite. Din păcate, paralel cu această stradă, în albia unui pârâu, mâini criminale au transformat locul într-o adevărată groapă de gunoi. Am găsit, aici, resturi din dărâmături, precum şi gunoi menajer. Sper ca autorităţile să ia măsuri de supraveghere şi intervenţie!”.

Probleme şi în satul Negreni din comuna Mihăeşti

„În urmă cu aproape o săptămână, mai mulţi cetăţeni din satul Negreni comuna Mihăeşti, mi-au solicitat să merg în mijlocul lor. Am făcut acest lucru cu mare plăcere, pentru că eu consider că oamenii trebuie să ne vadă la poarta lor şi în timpul mandatului, nu doar în timpul campaniei electorale. Şi aici am întâlnit probleme dintre cele mai diverse şi voi face demersuri punctuale pentru rezolvarea acestora. Întâlnirea cu cetăţenii din satul Negreni a fost una extrem de folositoare pentru că rezolvarea unor probleme pe care mi le-au sesizat necesită doar o comunicare mai buna între instituţiile statului”, a mai spus parlamentarul vâlcean.

A doua zi, fiind Sfântul Dumitru, deputatul Constantin Rădulescu a ţinut să fie prezent alături de cetăţenii din comuna Scundu, de primarul localităţii şi de invitaţii săi, la sărbătoarea comunei.

Parlamentarul vâlcean a mai spus că va continua deplasările în teren, pentru că este foarte important să ştie ce probleme au cei care l-au votat şi pentru a-i ajuta.