Deputatul Aurel Vlădoiu a prezentat bilanţul pe 2014 al „guvernării Ponta”


Toate informațiile actuale arată că și anul 2014 a fost unul bun pentru România, cel puțin din punct de vedere economic, specialiștii estimând o creștere a PIB-ului situată între 2,7 și 2,9%.
„2014 a marcat mai multe premiere pentru țara noastră. Spre exemplu, Guvernul Ponta se poate lăuda cu cea mai de succes listare la bursă a unei companii românești de stat, Electrica, în valoare de aproximativ două miliarde de lei. La jumătatea acestei sume se află profitul Hidroelectrica, o realizare istorică pentru o companie care în 2012 s-a aflat în pragul falimentului. Vești bune au primit și pensionarii, cărora le-au fost indexate pensiile cu o valoare mai mare decât rata inflației, dar și alte categorii de persoane cu venituri mici, care au beneficiat de majorarea sumelor primite de la stat. De mai mulți bani au avut parte și medicii rezidenți, dar și alți lucrători din sistemul sanitar și de asistență socială. N-au fost uitați nici afaceriștii și investitorii, care au beneficiat din vară de scutirea impozitului pentru profitul reinvestit, iar începând cu luna octombrie de reducerea CAS cu cinci puncte procentuale. De asemenea, marii investitori și producători industriali au beneficiat de scheme de ajutor de stat pentru crearea de noi locuri de muncă sau de sprijin pentru reducerea facturilor la energie”, a declarat deputatul Aurel Vlădoiu.
În ceea ce privește politica externă și energetică, una din marile realizări este finalizarea la termen a gazoductului Iași-Ungheni, prin care vor fi livrate gaze Republicii Moldova, pentru a reduce dependența acesteia de gazele rusești. „Per total, anul 2014 a fost un an bun pentru România. Acest lucru este vizibil și în ultimele sondaje de opinie, care ne arată că tot mai mulți români consideră că țara noastră se îndreaptă într-o direcție bună”, a mai spus Vlădoiu.