Debut cu victorie în grupele Ligii Campionilor. SCM Râmnicu Vâlcea a răpus campioana Germaniei


La primul meci disputat în Liga Campionilor sub actuala titulatură, Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea a reprezentat cu cinste handbalul românesc în elita europeană a acestui sport. După o pauză de șase ani și jumătate în care Sala „Traian” nu a mai găzduit meciuri de acest nivel, suporterii vâlceni au trăit ca pe vremea în care legendara echipă a Oltchimului făcea legea în handbalul european de club. Sportivele pregătite de antrenorii Florentin Pera, Mia Rădoi și Ildiko Kerekeș Barbu s-au ridicat pe deplin la înălțimea imenselor așteptări pe care suporterii, sponsorii și oficialii clubului le au de la ele.
Campioana României a fost echipa mai bună în partida disputată vineri seara, în prima etapă a Grupei C din Liga Campionilor, contra campioanei Germaniei, SG Bietigheim. SCM Râmnicu Vâlcea a intrat la vestiare cu două goluri (scor 20-18) la capătul unei prime reprize destul de echilibrată, în care SCM a condus minute bune în partea de început. Echipa noastră s-a văzut egalată și apoi chiar condusă, însă a avut forța necesară pentru reveni la conducere și a-și asigura un avantaj de două goluri înainte de gongul de final al primei reprize.

Show total în partea secundă!

Pauza s-a dovedit un sfetnic bun pentru jucătoarele noastre. Au revenit de la vestiare cu un suflu nou, foarte concentrate și cu multă energie pozitivă. Chiar dacă nemțoaicele au încercat să reziste iureșului impus de vâlcence, handbalistele de la SCM și-au luat «cu fulgi cu tot» adversarele în multe momente. Vâlcea a marcat pe bandă rulantă, Glibko, Samara Da Silva, Liscevici & Co. fiind în mare formă. În urma unei asemenea evoluții magistrale, SCM nu putea rata victoria, care a venit în mod normal în contul fetelor noastre. Vâlcea s-a impus cu 34-27, asigurând-și primele puncte în Grupa C a Ligii Campionilor, dar și o opțiune importantă pentru a ocupa una dintre primele trei poziții în clasamentul final al grupei, care asigură calificarea în «primăvara europeană» a acestei competiții.

Urmează două meciuri în deplasare

În etapa a doua din Grupa C, jucătoarele de la SCM Râmnicu Vâlcea vor evolua pe terenul franțuzoaicelor de la Brest Handball (meciul fiind programat sâmbătă, 12 octombrie, cu începere de la ora 20.00). În aceeași etapă, Buducnost va evolua contra SG Bietigheim. În etapa a treia, SCM Râmnicu Vâlcea va evolua din nou în deplasare. De această dată vorbim despre derby-ul Grupei C, între campioanele României și Muntenegrului (meciul se va disputa sâmbătă, 19 octombrie, cu începere de la ora 20.00). În celălalt meci din această etapă a treia, SG Bietigheim va întâlni Brest Handball.