Dăeștiul a câștigat în deplasare


În etapa opta din Seria D a Ligii a III-a de fotbal, fotbaliștii de la Viitorul Dăești au oferit o frumoasă surpriză. Elevii antrenorului Gabriel Mangalagiu au câștigat pe terenul unei formații destul de redutabile din această serie, care cu greu pierde puncte când evoluează acasă. Timișenii de la CS Ghiroda și Giarmata Vii au trebuit să se recunoască învinși în fața dăeștenilor de la Viitorul la capătul unui meci în care s-au marcat nu mai puțin de șase goluri. Patru au fost reușite de vâlceni, care s-au impus cu scorul 4-2. Cu această victorie, Viitorul a ajuns la un total de 12 puncte și ocupă poziția a opta în clasamentul Seriei D; coincidență, chiar la egalitate de puncte cu echipa din Ghiroda (care are un golaveraj mai bun și se află pe poziția a șaptea).
În runda a noua, Viitorul Dăești va evolua pe teren propriu, într-un meci în care fotbaliștii vâlceni vor primi vizita fostei prim-divizionare ACS Poli Timișoara. Echipa de pe Bega traversează o perioadă foarte nefastă din punct de vedere sportiv, ocupând abia poziția cincisprezecea!