Cum stăm cu accesul persoanelor cu dizabilități în instituțiile publice din Râmnic?


Recent, specialiștii de la InfoCons au realizat un studiu privind accesibilizarea spațiilor instituțiilor publice din România, din primăriile reședință de județ. Studiul vizează instrumentele de accesibilizare a spațiilor publice destinate persoanelor cu dizabilități (locomotorii, vizuale, auditive, cu capacități fizice și senzoriale diminuate ca urmare a unor afecțiuni), lucru prevăzut în Legea nr. 448/06.12.2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Astfel, din punctul de vedere al procentajului instrumentelor de accesibilizare implementate anul acesta, Râmnicul se află la mijlocul clasamentului. Mai precis, 56% dintre instrumentele de accesibilizare au fost implementate de instituțiile publice din Zalău și Sibiu, 43% de către instituțiile publice din Piatra Neamț, Arad și Sectorul 6, 37% de către administrațiile din Craiova, Ploiești, Deva, Slobozia, Târgoviște, Vaslui, Sectorul 1 și Sectorul 4, 31% de către administrațiile publice din Alba Iulia, Botoșani, Brăila, Călărași, Cluj, Focșani, Galați, Oradea, Reșița, Suceava, Timișoara, Sectorul 3 și Sectorul 5 București, 25% dintre instrumentele de accesibilizare fiind amenajate de către administrațiile publice din: Bacău, Brașov, București, Drobeta Turnu-Severin, Iași, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Târgu-Jiu și Târgu Mureș. Către finalul clasamentului se află: Buzău, Satu Mare și Tulcea cu 18%, Alexandria, Baia Mare, Constanța, Miercurea Ciuc și Slatina cu 12% și cele din Bistrița cu numai 6%.