Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

30 octombrie 2020

Cu victoria de la Oradea, CS Municipal s-a apropiat la un punct de primul loc în Seria Vest


• elevii lui Alex Pelici ţintesc acum un nou succes: sâmbătă, pe teren propriu, cu Chindia Târgovişte

Aşa după cum vă anunţam în numărul de ieri al publicaţiei noastre, CS Municipal Râmnicu Vâlcea a încheiat sâmbătă o săptămână de vis. În numai şapte zile, echipa sprijinită de Primăria Râmnicului a obţinut două victorii în Seria Vest a ligii secunde de fotbal şi a obţinut calificarea în 16-imile de finală ale Cupei României după ce a eliminat Gaz Metan Mediaş.

Tomozei şi „latul” de trei puncte
Ultimul succes a venit sâmbătă, la Oradea, acolo unde fotbaliştii pregătiţi de antrenorul Alexandru Pelici au obţinut un succes meritat, în faţa celor de la FC Bihor, o echipă care se luptă pentru evitarea retrogradării. Echipa noastră a început mai bine jocul la care facem referire şi a avut câteva posibilităţi de a deschide scorul chiar în debutul partidei. Gazdele au dat senzaţia că pot rezista, mai mult baricadate în defensivă. Era însă minutul 20 când Marius Tomozei a găsit calea cea bună spre plasa porţii orădenilor. Reperat ideal de către colegi cu un balon la limita careului mic advers, fundaşul de la CS Municipal a avut de îndeplinit o simplă formalitate. Apărătorul a pus latul bocancului în faţa balonului, iar acesta a ricoşat, foarte bine plasat de către jucătorul râmnicean, în „aţele” buturilor apărate de Nagy. Gazdele au încercat să îşi depăşească statutul de echipă care se confruntă, pe lângă lipsa unor jucători cu mare experienţă, şi cu probleme financiare, bihorenii ieşind uşor-uşor din „carapace”. Spaţiile libere lăsate însă în defensivă au fost speculate de către municipali, elevii lui Alex Pelici fiind aproape de a-şi dubla avantajul în minutul 32. Juniorul Luduşan a trecut atunci pe lângă majorarea scorului, în urma unei faze bine legate de ai noştri, finalizată însă cu un „eseu” peste transversala gazdelor. În zadar s-au străduit bihorenii să restabilească egalitatea pe tabela de marcaj, vâlcenii rămânând în avantaj până la ultimul gong al primei reprize.
După revenirea jucătorilor de la vestiare, „ostilităţile” de pe teren s-au desfăşurat în aceeaşi manieră. Bihorenii au fost cei care şi-au dat mai mult silinţa la centrul terenului, încercând să construiască faze din care să pună în pericol poarta apărată de Fildan. Numai că acţiunile gazdelor au fost destul de sterile, puţine dintre acestea ajungând să se desfăşoare în apropierea careului advers. De partea cealaltă, elevii lui Pelici s-au mulţumit mai mult cu încercări de surprindere a adversarului, contraatacuri rapide şi fragmentarea jocului. Şulea de la gazde s-a făcut în câteva rânduri remarcat, ajungând în poziţii din care a reuşit să trimită balonul pre poarta râmnicenilor. Numai că imprecizia acestuia sau intervenţiile bune ale goalkeeper-ului Fildan au făcut ca tabela să rămână nemodificată. Nici ultimele minute al întâlnirii, când Staicu de la CSM, respectiv căpitanul gazdelor, Andor, şi-au creat şanse importante nu au mai schimbat nimic. Tabela a rămas „îngheţată” la scorul stabilit încă din minutul 20 de Marius Tomozei, rezultatul convenind, evident, de minune municipalilor.
În urma acestui succes, Vâlcea a ajuns la şase puncte acumulate în ierarhia Seriei Vest, apropiindu-se la numai un singur punct de cele două echipe care împart prima poziţie, despărţite de golaveraj: Gaz Metan Mediaş şi FCM Baia Mare. Interesant de remarcat este faptul că una dintre cele două fruntaşe (Gaz Metan) este venită din Liga I, în timp ce băimărenii sunt nou-promovaţi în acest eşalon. Aşadar, Seria Vest a ligii secunde de fotbal este una destul de imprevizibilă şi plină de surprize, în care orice este posibil.

Caseta tehnică:
CSM Râmnicu Vâlcea: Fildan – Samson, Pârvulescu, Cucui, Tomozei – Stoica (C), Luduşan, Piscanu – Vasile, Neagoe şi Staicu. Antrenor: Alexandru Pelici.
FC Bihor Oradea: Nagy – Matei, Remeş, Mintaş, Lorincz – Magda, Ferik, Haş – Maria, Andor (C) şi Şulea. Antrenor: Gheorghe Silaghi.
Arbitri: Dorin Voina (Reşiţa) – central; Radu Despa (Baia Mare) şi Cristian Lucaci (Baia Mare) – asistenţi.

Rezultatele etapei a III-a
Sâmbătă, 12 septembrie
FC Bihor Oradea – CSM Rm. Vâlcea 0-1
Tomozei ’20
FC Caransebeş – FCM Baia Mare 1-2
Lupu ’59 / Arnăutu ’34, Sârbu ’55
Gaz Metan Mediaş – Şoimii Pâncota 1-1
Lullaku ’36 / Mihai ’75
Chindia Târgovişte – Olimpia Satu Mare 2-0
Popa ’23, Cherchez ’41
UTA Bătrâna Doamnă – CS Mioveni 2-2
Vlad ’1, Curtuiuş ’51 / Ayza ’26, Calvin ’82
Unirea Târlungeni – Universitatea Cluj 1-0
Coman ’21
Metalul Reşiţa – FC Braşov 2-3
Puşcaş ’47 (p) ’78 (p) / Matei ’11 ’39, Rusu ’20
Clasamentul Seriei Vest după primele trei etape: Gaz Metan Mediaş 7p, FCM Baia Mare 7p, Olimpia Satu Mare 6p, FC Caransebeş 6p, CSM Râmnicu Vâlcea 6p, Chindia Târgovişte 6p, CS Mioveni 4p, UTA Bătrâna Doamnă 4p, Şoimii Pâncota 4p, FC Braşov 4p, Universitatea Cluj 3p, Unirea Târlungeni 3p, FC Bihor Oradea 0p şi Metalul Reşiţa 0p.
Zilele acestea, jucătorii de la CS Municipal se pregătesc pentru un alt joc important, unul la finele căruia ar putea avea posibilitatea de a urca pe primele locuri în clasament, poate chiar în mult doritul „fotoliu” de lider. La finalul acestei săptămâni, mai precis sâmbătă, 19 septembrie, râmnicenii vor primi vizita unei formaţii nou-promovate, Chindia Târgovişte. Echipa noastră porneşte cu prima şansă în partida la care facem referire, un succes putând „condimenta” săptămâna de vis pe care au reuşit-o jucătorii clubului din Parcul Zăvoi.

Programul etapei a IV-a
Sâmbătă, 19 septembrie
CSM Rm. Vâlcea – Chindia Târgovişte
Universitatea Cluj – Gaz Metan Mediaş
CS Mioveni – Unirea Târlungeni
Olimpia Satu Mare – UTA Bătrâna Doamnă
FC Braşov – FC Bihor Oradea
FCM Baia Mare – Metalul Reşiţa
Şoimii Pâncota – FC Caransebeş

Etichete: , , , , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Fotbal