CSM Râmnicu Vâlcea şi-a aflat adversarele din viitorul sezon al Ligii a II-a
• debutul fotbaliştilor pregătiţi de Claudiu Niculescu va avea loc pe 7 septembrie, la Slatina
• marea noutate: campionatul se va juca după sistemul play-off şi play-out
Astăzi, la sediul Federaţiei Române de Fotbal s-au desfăşurat tragerile la sorţi pentru stabilirea programului de disputare a ligilor a II-a şi a III-a. Singura echipă din judeţul nostru care s-a aflat în urnele de la FRF a fost CSM Râmnicu Vâlcea, grupare preluată, în urmă cu câteva săptămâni, de către senatorul Dan Niţu, care a primit ca „întăriri” toţi fotbaliştii de la Damila, împreună cu staff-ul tehnic şi de conducere al acesteia.
Astfel, dacă în privinţa seriei în care va activa CSM Rm. Vâlcea era cert faptul că aceasta va fi cea din vestul ţării, surprizele de la FRF s-au ţinut lanţ în privinţa numărului echipelor care vor activa în cel de-al doilea eşalon al ţării pentru că, pe cele 32 de locuri disponibile, au „concurat” numai… 25 de cluburi dispuse să se „înhame” la costurile pe care le presupune participarea în Liga a II-a, cunoscute fiind problemele financiare pe care le au echipele de acest nivel din ţara noastră. În situaţia de faţă, conducătorii FRF au fost nevoiţi să accepte formarea Seriei Est cu 13 echipe la start şi cea a Seriei Vest (în care va activa CSM) cu numai 12 echipe. Însă, pentru a oferi mai multe meciuri cluburilor şi mai mult suspans microbiştilor, şefii fotbalului românesc au stabilit ca următoarea ediţie a ligii secunde să se bazeze pe modelul play-off şi play-out, aceasta însemnând că, spre exemplu, în Seria Vest, primele şase clasate la finalul sezonului regulat vor evolua într-un mini-campionat pentru stabilirea celor două echipe care vor promova în Liga I, în timp ce ultimele şase clasate se vor lupta în altă întrecere separată pentru stabilirea celor trei echipe (cel mai probabil) care vor retrograda în Liga III-a.
În urma şedinţei de astăzi, s-a stabilit ca noul sezon de Liga a II-a să debuteze (aşa cum se stabilise iniţial) pe 7 septembrie, turul urmând să se încheie pe 7 decembrie, cu precizarea că, în datele de 18 septembrie şi 9 octombrie, sunt programate etape intermediare.
Componenţa Seriei Vest: CSM Râmnicu Vâlcea, Gloria Bistriţa, FC Universitatea Craiova, CS Universitatea Craiova, Metalul Reşiţa, UTA Arad, FC Târgu Mureş, FC Bihor Oradea, CS Mioveni, Alro Slatina, Olimpia Satu Mare, Minerul Motru.
Programul turului
Etapa I – sâmbătă, 7 septembrie
Alro Slatina – CSM Râmnicu Vâlcea
FC Bihor Oradea – UTA Arad
Minerul Motru – CS Mioveni
CS U Craiova – Gloria Bistriţa
Olimpia Satu Mare – FC U Craiova
FCM Târgu Mureş – CSM Metalul Reşiţa
Etapa a II-a – sâmbătă, 14 septembrie
CSM Râmnicu Vâlcea – FC Bihor Oradea
CS Mioveni – Alro Slatina
Gloria Bistriţa – Minerul Motru
FC U Craiova – CS U Craiova
CSM Metalul Reşiţa – Olimpia Satu Mare
UTA Arad – FCM Târgu Mureş
Etapa a III-a
CSM Râmnicu Vâlcea – UTA Arad
FC Bihor Oradea – CS Mioveni
Alro Slatina – Gloria Bistriţa
Minerul Motru – FC U Craiova
CS U Craiova – CSM Metalul Reşiţa
Olimpia Satu Mare – FCM Târgu Mureş
Etapa a IV-a
CS Mioveni – CSM Râmnicu Vâlcea
Gloria Bistriţa – FC Bihor Oradea
FC U Craiova – Alro Slatina
CSM Metalul Reşiţa –Minerul Motru
FCM Târgu Mureş – CS U Craiova
UTA Arad – Olimpia Satu Mare
Etapa a V-a
CSM Râmnicu Vâlcea – Gloria Bistriţa
CS Mioveni – UTA Arad
FC Bihor Oradea – FC U Craiova
Alro Slatina – CSM Metalul Reşiţa
Minerul Motru – FCM Târgu Mureş
CS U Craiova – Olimpia Satu Mare
Etapa a VI-a
FC U Craiova – CSM Râmnicu Vâlcea
Gloria Bistriţa – CS Mioveni
CSM Metalul Reşiţa – FC Bihor Oradea
FCM Târgu Mureş – Alro Slatina
Olimpia Satu Mare – Minerul Motru
CS U Craiova – UTA Arad
Etapa a VII-a
CSM Râmnicu Vâlcea – CSM Metalul Reşiţa
UTA Arad – Gloria Bistriţa
CS Mioveni – FC U Craiova
FC Bihor Oradea – FCM Târgu Mureş
Alro Slatina – Olimpia Satu Mare
Minerul Motru – CS U Craiova
Etapa a VIII-a
FCM Târgu Mureş – CSM Râmnicu Vâlcea
FC U Craiova – Gloria Bistriţa
CSM Metalul Reşiţa – CS Mioveni
Olimpia Satu Mare – FC Bihor Oradea
CS U Craiova – Alro Slatina
Minerul Motru – UTA Arad
Etapa a IX-a
CSM Râmnicu Vâlcea – Olimpia Satu Mare
UTA Arad – FC U Craiova
Gloria Bistriţa – CSM Metalul Reşiţa
CS Mioveni – FCM Târgu Mureş
FC Bihor Oradea – CS U Craiova
Alro Slatina – Minerul Motru
Etapa a X-a
CS U Craiova – CSM Râmnicu Vâlcea
CSM Metalul Reşiţa – FC U Craiova
FCM Târgu Mureş – Gloria Bistriţa
Olimpia Satu Mare – CS Mioveni
Minerul Motru – FC Bihor Oradea
Alro Slatina – UTA Arad
Etapa a XI-a
CSM Râmnicu Vâlcea – Minerul Motru
FC Bihor Oradea – Alro Slatina
CS Mioveni – CS U Craiova
Gloria Bistriţa – Olimpia Satu Mare
FC U Craiova – FCM Târgu Mureş
UTA Arad – CSM Metalul Reşiţa