CSM întâlneşte Universitatea Craiova în Cupa României


• meciul va avea loc miercurea viitoare, pe Stadionul „Municipal” din Râmnicu Vâlcea, cu începere de la ora 16.30


În urma tragerilor la sorţi efectuate marţi la sediul Federaţiei Române de Fotbal, cele 28 de echipe calificate în turul V al Cupei României, ediţia 2013/2014, şi-au aflat adversarele din 32-imile de finală ale competiţiei, ultima fază înaintea intrării „granzilor” din Liga I. Printre aceste cluburi, judeţul nostru a avut o singură reprezentantă, în acest caz fiind vorba despre CSM Râmnicu Vâlcea, echipă pregătită de antrenorul Claudiu Niculescu. Alături de CSM, din cele 28 de participante în turul V, doar 17 mai evoluează în eşalonul secund, surprinzând numărul mare al cluburilor din celelalte eşaloane inferioare care au acces până în această fază destul de avansată a competiţiei: cinci echipe din Liga a III-a, patru din Liga a IV-a şi (deja marea surpriză a întrecerii), Ripensia Timişoara, grupare ce evoluează în Liga a V-a din judeţul Timiş.

Sorţii au scos în calea municipalilor o formaţie de mare tradiţie în fotbalul românesc, măcinată însă în ultimii ani de mai multe probleme, în special de natură financiară, care şi-a întrerupt activitatea pentru două sezoane, FC Universitatea Craiova, club al cărui palmares este deţinut de omul de afaceri Adrian Mititelu, nevoită să joace în „exil”, la Drobeta Turnu Severin. Conform tragerilor la sorţi, întâlnirea dintre CSM şi U. Craiova se va disputa miercuri, 11 septembrie, cu începere de la ora 16.30, pe Stadionul „Municipal” din Râmnicu Vâlcea, calificarea urmând să se decidă într-o singură manşă (în caz de egalitate după 90 de minute, meciul va intra în prelungiri, iar dacă egalitatea persistă, se va trece la executarea loviturilor de la unsprezece metri).

Important de precizat este şi faptul că miza acestei partide este una uriașă, învingătoarea urmând să primească șansa de a-și măsura forțele în turul următor (șaisprezecimi de finală) cu o echipă din Liga I. Ultima formaţie vâlceană care a reuşit să se afirme în această competiţie şi să joace împotriva unei grupări din primul eşalon în Cupa României a fost Damila Măciuca, eliminată în toamna anului trecut, în şaisprezecimi, chiar de către echipa ce avea să câştige treofeul în sezonul 2012/2013, Petrolul Ploieşti.

Partidele contând pentru următorul tur al Cupei României, şaisprezecimi de finală, la care vor participa cele 18 echipe din Liga I şi cele 14 cluburi calificate din faza V-a, sunt programate să se dispute în datele de 24 şi 25 septembrie.


Primul meci oficial de pe teren propriu va avea loc mai devreme decât era prognozat


Astfel, elevii lui Claudiu Niculescu vor avea posibilitatea de a disputa primul meci oficial pe teren propriu mai devreme decât se credea până zilele trecute, atunci când meciul cu FC Bihor, programat la finalul săptămânii viitoare, în etapa a II-a a ligii secunde era considerat ca fiind cel de debut pe arena din Zăvoi (reamintim, CSM va întâlni sâmbătă, la Slatina, în cadrul primei etape din Liga a II-a pe FC Olt). Totuşi, această situaţie se poate dovedi foarte benefică pentru clubul din Zăvoi, atât din punct de vedere financiar, cât şi moral, având în vedere că este de aşteptat ca la meciul cu Unversitatea Craiova să vină un număr însemnat de spectatori (probabil chiar mai mulţi decât cei aproximativ 5.000 prezenţi la amicalul cu Dinamo), încrederea pe care o vor căpăta jucătorii după un meci în care vor fi susţinuţi de un asemenea public şi încasările provenite din bilete fiind puncte importante de sprijin la începutul noului sezon.


Cât îl mai „ţine” inima?! Niculescu întâlneşte numai echipe de suflet


Situaţie incredibilă pentru Claudiu Niculescu, tehnicianul de la CSM Râmnicu Vâlcea urmând să întâlnească, din postura de antrenor principal al grupării din Zăvoi, în numai zece zile, cele trei echipe care i-au marcat cariera. Este vorba despre Dinamo Bucureşti (acolo unde a evoluat mai multe sezoane şi unde a cunoscut consacrarea, partidă câştigată în week-end de CSM, scor 3-2), FC Olt Slatina (meciul va avea loc sâmbătă, la Slatina, acest oraş fiind locul de naştere al lui Claudiu Niculescu, iar echipa de acolo este cea care l-a format în primii ani de fotbal pe actualul antrenor de la CSM), iar miercuri, cu prilejul partidei din Cupa României, adversara vâlcenilor va fi FC Universitatea Craiova (formaţie la care Niculescu s-a lansat în fotbalul mare).

De altfel, ca o ironie a sorţii, în urmă cu numai câteva zile, în cadrul conferinţei de presă organizată la finalul partidei cu Dinamo, Claudiu Niculescu vorbea despre cât de importantă este „adevărata” Universitatea Craiova pentru el: „Ştiu că acum există două Universităţi, însă, din punctul meu de vedere, adevărata Universitate este cea care joacă la Severin, al cărei palmares îl deţine Adrian Mititelu. Eu nu cunosc decât acea echipă, pentru că acolo am jucat atâtea sezoane. Iar pentru mine a fost o onoare să îmbrac tricoul în culorile acestei echipe şi mereu l-am tratat cu respect. Nu aş avea cum să uit că de la această echipă m-am lansat în fotbalul mare, de performanţă, în care am avut atâtea satisfacţii pe plan profesional”.


Programul complet al turului V din Cupa României


Marţi, 10 septembrie, ora 16.00

FCM Dorohoi (BT) – CSM Studenţesc Iaşi (IS)

FC Voluntari (IF) – FC Rapid Bucureşti (B)

CS Baloteşti (IF) – ACS Berceni (IF)

FC Chindia Târgovişte (DB) – SCU Craiova (DJ)

Sănătatea Cluj (CJ) – ASA Târgu Mureş (MS)

Miercuri, 11 septembrie, ora 16.30

SC Bacău (BC) – FCM Dunărea Galaţi (GL)

FC Farul Constanţa (CT) – CF Brăila (BR)

FC Gloria Buzău (BZ) – FC Clinceni (IF)

CS Petrolistul Boldeşti (PH) – CS Unirea Tărlungeni (BV)

CSM Râmnicu Vâlcea (VL) – FCU Craiova SA (DJ)

Armata Aurul Brad (HD) – CS Metalul Reşiţa (CS)

Ripensia Timişoara (TM) – FC UTA Arad (AR)

FC Hidişelul de sus (BH) – FC Bihor Oradea (BH)

Avântul Bârsana (MM) – Gloria 1922 Bistriţa (BN)