Constantin Isărescu, omagiat la Drăgăşani


• guvernatorul BNR a fost prezent la inaugurarea poligonului de tragere al Şcolii de jandarmi „Grigore Alexandru Ghica”, care va purta numele tatălui său
 

De vineri, 7 iunie, Şcoala de jan­darmi „Grigore Alexandru Ghica” din Dră­găşani are un poligon de tragere modern, care poartă numele colonelului în rezervă Constantin Isărescu, tatăl guvernatorului BNR. Trebuie spus că la evenimentul de vineri, la care a fost pre­zent chiar Mugur Isărescu, a fost dez­velită şi o placă memorială.

Colonelul (în rezervă) Constantin Isărescu s-a numărat printre puţinii soldaţi vâlceni care s-au întors de pe front, după ce a luptat peste 500 de zile în cel de-al Doilea Război Mondial. După conflagraţia mondială, acesta s-a întors în Drăgăşani, unde a fost profesor, ins­pector şcolar şi inspector bancar. „Dom­nul colonel în rezervă Constantin Isă­rescu este o figură extrem de bine aşe­zată în memoria oraşului Drăgăşani. Prin eforturile pe care le-a făcut în cel de-al Doilea Război Mondial, atât pe frontul de vest, cât şi la răsărit şi, ulterior prin ca­riera de profesor şi prin modul în care a ştiut să păstreze o memorie deosebită camarazilor de front înveşmântaţi, după cum spunea dumnealui, într-o glorie ano­nimă”, a precizat maiorul Sorin Drăguşin, din cadrul Şcolii de subofiţeri jandarmi.

În anul 2000, printr-o Hotărâre de Guvern, Şcoala militară de subofiţeri jan­darmi „Grigore Alexandru Ghica” s-a mutat la Drăgăşani, în cazarma în care a funcţionat în perioada 1938 -1945. Chiar guvernatorul BNR este cel care a decis, în urmă cu 13 ani, reînfiinţarea şcolii din Drăgăşani. „Aici a fost, cândva, în peri­oa­da interbelică, o şcoală de jandar­me­rie. După război, şcoala s-a desfiinţat. Întâmplarea fericită pentru Drăgăşani a fost ca Mugur Isărescu să îndeplinească, pentru o perioadă, funcţia de prim – mi­nis­­tru. Din această postură, având de ales între mai multe variante, domnul Isă­rescu a decis să aleagă Drăgăşani-ul pentru înfiinţarea acestei şcoli de jan­darmi”, a declarat Aurel Vlădoiu, deputat PSD, un apropiat al guvernatorului BNR.