Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

3 martie 2021

Consiliul Județean Vâlcea ne promite: EDIȚIE DE GALĂ a Festivalului Colindului Vâlcean!


Chiar dacă finalul de an 2020 se anunță mult mai sărac în evenimente festive specifice modului tradițional în care românii știu să marcheze ultimele zile ale lunii decembrie (mai ales, marea sărbătoare a Crăciunului), reprezentanții Consiliului Județean Vâlcea promit să ofere o alternativă celor care iubesc foarte mult evenimentele de acest gen. Astfel, deși nu se vor mai bucura fizic de prezența în spațiul în care se va desfășura ediția din acest an a Festivalului Colindului Vâlcean, iubitorii de colinde tot vor putea urmări în direct spectacolul ce le va fi oferit vâlcenilor (și nu numai) prin implicarea Consiliului Județean Vâlcea. Care sunt planurile pentru desfășurarea ediției din acest an a festivalului ne-a explicat Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea:
„În anul 2016, mi-a venit ideea organizării primei ediții a Festivalului Colindului Vâlcean. Ideea mea a fost primită cu entuziasm și le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă, în fiecare an, desfășurarea festivalului: colegii mei de la Centrul Creației, colindători-concurenți, dascăli, primari și tuturor celor care au venit în colind, an de an. Anul acesta, nu vom rata desfășurarea festivalului, ci o vom face, într-o ediție de gală, pe care o organizăm în condiții speciale. Va fi, însă, o ediție cu surprize, pe care vă invit să o urmăriți pe rețelele sociale și într-un spectacol pentru televiziune, chiar în Ajunul Crăciunului! Colindăm și aducem bine, pentru că la noi, în Vâlcea, avem colindători frumoși și colinde care strâng în ele și binele pe care cu toții îl așteptăm, în Ajun de Crăciun, și în noul An”.

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Cultura