Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

19 septembrie 2021

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență A APROBAT NOI MĂSURI pentru combaterea pandemiei! Doar o localitate rămâne în «scenariul» roșu


Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Vâlcea, întruniți în ședință extraordinară la ordinul prefectului Sebastian Fârtat, au aprobat vineri, 7 mai 2021, noi măsuri în vederea gestionării pandemiei de COVID-19 la nivelul județului nostru. Acestea vin ca urmare a modificării ratei de incidență cumulată a cazurilor de îmbolnăvire în ultimele 14 zile în anumite localități.
În prezent, în județul Vâlcea, o singură localitate (comuna Lăpușata) are o rată de incidență de peste 4/1.000 de locuitori. Aici urmează să se aplice restricțiile prevăzute în H.G. nr. 432/2021, respectiv închiderea magazinelor la ora 18.00 și interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 20.00 – 05.00, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Aceste măsurile își încetează aplicabilitatea atunci când incidența cumulată a cazurilor noi de COVID-19 din localitate va fi mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori.
În alte două localități (comunele Lădești și Gușoeni) se înregistrează rate de incidență cuprinse între 3 și 4/1.000 de locuitori; astfel, restaurantele și cafenele situate în interiorul clădirilor, instituțiile de concerte/spectacole și operatorii economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc din aceste localități vor menține suspendată activitatea cu publicul. În localitățile în care rata de incidență este mai mare de 3/1.000 de locuitori, operatorii economici din domeniul jocurilor de noroc își pot desfășura în continuare activitatea cu publicul dacă vând bilete de tip LOTO, pariuri și lozuri.

11 localități au rate de infectare între 1,5 și 3 la mie

În localitățile Glăvile, Frâncești, Drăgășani, Malaia, Muereasca, Golești, Roești, Stănești, Ionești, Roșiile și Brezoi, unde care înregistrează rate de incidență cumulată a cazurilor de COVID-19 cuprinse între 1,5 și 3/1.000 de locuitori, restaurantele și cafenelele situate la interior, instituțiile de concerte/spectacole și operatorii economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc vor funcționa la 30% din capacitatea spațiului.
În celelalte 75 de localități din județ, rata incidenței cumulate este mai mică de 1,5/1.000 de locuitori, restaurantele și cafenelele situate la interior, instituțiile de concerte/spectacole și operatorii economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc urmând să funcționeze la 50% din capacitatea spațiului disponibil. Menționăm că, în cazul localităților cu incidență sub 4/1.000 de locuitori, programul de funcționare a magazinelor și centrelor comerciale este în intervalul orar 05.00 – 21.00, iar circulația persoanelor în afara locuințelor/gospodăriilor este permisă, fără restricții, în intervalul orar 05.00 – 22.00, pe tot parcursul săptămânii.

Reguli speciale pentru mall-uri; excepții pentru cabinete medicale și farmacii

Cele două mall-uri din județ au obligația să permită accesul clienților doar în limita asigurării unei suprafețe utile neocupate de cel puțin șapte metri pătrați pentru fiecare persoană. În cazul celorlalte spații comerciale, această suprafață este de patru metri pătrați. Numărul maxim de clienți se va calcula în funcție de suprafața centrului comercial/magazinului și va fi afișat, prin grija administratorului, la intrarea în fiecare centru/magazin. Administratorii/ proprietarii acestor centre comerciale/magazine sunt obligați să se asigure și de respectarea de către clienți a tuturor normelor de protecție sanitară în vigoare.
Indiferent de rata de incidență, sunt exceptate de la obligativitatea organizării activității în intervalele orare anunțate mai sus, cabinetele medicale, farmaciile, benzinăriile, cei care fac livrări la domiciliu și operatorii de transport organizat de persoane, care pot funcționa și în afara acestor intervale orare.
Indiferent de rata incidenței, în intervalele orare cu restricții, deplasarea în afara locuinței este permisă în baza declarației sau adeverinței de serviciu doar în următoarele situații:
• interes profesional;
• asistență medicală, vaccinare, cumpărare de medicamente;
• tranzitarea localității, dovedită prin bilet au o altă modalitate de plată a călătoriei;
• îngrijirea copiilor/bătrânilor sau decesul unei rude;
• persoane aflate în pericol sau risc iminent (inclusiv victime ale violenței domestice), cu apelarea la numărul de urgență 112.
„Potrivit Hotărârii CJSU Vâlcea de vineri, în situația în care rata de incidență va crește în unele localități în perioada 9-15 mai 2021, autoritățile locale, operatorii economici, precum și persoanele fizice și juridice din respectivele localități au obligația să pună în aplicare măsurile prevăzute în H.G. nr. 432/2021 în termen de 24 de ore de la publicarea ratelor de incidență pentru fiecare localitate pe site-ul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vâlcea, pe cel al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea sau pe pagina de Facebook a Instituției Prefectului – Județul Vâlcea”, au informat reprezentanții Prefecturii Vâlcea prin intermediul unui comunicat de presă.

Situația școlilor din județ

Membrii CJSU Vâlcea au aprobat și actualizarea scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar din județ în condiții de siguranță sanitară, valabile începând de luni, 10 mai 2021.
Astfel, unitățile de învățământ din Lăpușata, Lădești, Gușoeni, Glăvile, Frâncești, Drăgășani, Malaia, Muereasca, Golești, Roești, Stănești, Ionești, Roșiile, Brezoi, Băile Govora, Olanu, Perișani, Păușești Otăsău, Măciuca, Copăceni, Stroești, Râmnicu Vâlcea, Bujoreni, Călimănești, Budești, Mitrofani, Runcu, Băile Olănești și Racovița (localități care au o rată a incidenței cumulate a cazurilor de îmbolnăvire din ultimele două săptămâni de peste 1/1.000 de locuitori) vor funcționa conform scenariului 2. Acesta presupune prezența fizică la activitățile didactice a copiilor de la creșe, grădinițe, învățământul primar, precum și a tuturor elevilor claselor terminale din învățământul gimnazial, liceal, profesional, postliceal și special,  în timp ce pentru ceilalți elevi cursurile se vor desfășura în sistem online.
În celelalte 60 de localități din județ (care înregistrează o rată a incidenței mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori), unitățile de învățământ vor funcționa conform scenariului 1, care presupune participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ.
Sursă foto: Arhivă
Material realizat cu sprijinul Prefecturii Vâlcea

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Comunicate