Cod roșu de amenzi în trafic


Săptămâna trecută polițiștii rutieri vâlceni au acționat pentru reducerea riscului rutier, asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică și a reducerii numărului şi a consecințelor accidentelor rutiere grave.
Polițiștii au acționat cu echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, instalate pe autospeciale și cinemometrele portabile, model TruCAM, pentru depistarea șoferilor care depășesc viteza legală.
Pe lângă acestea, au fost utilizate și aparatele etilotest și drugtest, pentru depistarea și sancționarea celor aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.
Polițiștii Serviciului Rutier au organizat și desfășurat 6 acțiuni, iar în urma activităților desfășurate și a neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 135 de sancțiuni contravenționale, dintre care 122 pentru nerespectarea normelor regimului rutier, sancțiuni cu o valoare de peste 50.000 lei.
De asemenea, au fost reținute 32 de permise de conducere, 12 dintre acestea fiind reținute pentru efectuarea manevrei neregulamentare de depășire și tot 12 pentru conducerea sub influența alcoolului, iar restul de 8 pentru alte abateri.