Clubul Social Democrat Vâlcea, la prima ieșire oficială în lume


La sfârşitul săptămânii trecute, mai precis sâmbătă 9 mai 2015, la Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, în prezenţa premierului Victor Ponta, preşedinte al PSD a avut loc o acţiune menită să marcheze Ziua Europei iar, cu această ocazie cei peste 1000 de participanţi au demarat campania “România cere Schengen!” Pentru a da un semnal statelor care se opun intrării României în Schengen, organiza­to­rii evenimentului dar şi cei prezenţi au purtat tricouri inscripţionate cu mesajul „Romanians for Schengen!” După ce, în ur­mă cu aproximativ două săptămâni, la nivelul Organizaţiei PSD Vâlcea, lua naştere Clubul Social Democrat condus de senatorul Laurenţiu Coca, Grupul Activiştilor PES din PSD Vâlcea a fost prezent sâmbătă la un eveniment dinamic, ce marchează prima participare a acestei structuri din judeţul nostru la o manifestare politică naţională. Cei cincisprezece membrii PES Activists Vâlcea au purtat la eveniment veste roşii inscripţionate – PES VÂLCEA – Go for it! – iar acesta se doreşte a fii sloganul viitor al structurii conduse de tânăra social-democrată Cătălina Epure, cea care este coordonator PES Vâlcea.