Circulaţia feroviară, blocată din cauza căderilor de sedimente pe calea ferată


Luni, 25 iunie, în jurul orei 19.00, poliţiştii Biroului de Poliţie Transporturi Vâlcea au fost sesizaţi de şeful Secţiei L3 Râmnicu Vâlcea despre faptul că, în urma ploilor torenţiale căzute în zona de nord a judeţului, de pe versantul muntelui s-a desprins o cantitate mare de material detritic, fiind blocată circulaţia feroviară între staţiile Valea Mărului şi Valea Fratelui, la km. 358+960, depunându-se sedimente de rocă pe firul liniei de cale ferată, pe o lungime de 80m.

Trenurile Inter Regio 1726 şi Regio 2070 care circulau pe distanţa Braşov – Râmnicu Vâlcea, respectiv Sibiu – Râmnicu Vâlcea, au rămas în staţia Podu Olt, Regio 2063 pe relaţia Băbeni – Sibiu şi Inter Regio 1721 pe relaţia Craiova – Sibiu se află oprite în staţia Câineni, iar Inter Regio 1723, care circulă pe relaţia Caracal – Sibiu, este staţionat în Cornet. Între staţiile Câineni şi Podu Olt au fost asigurate procedurile de transbordare pe ruta auto a călătorilor care se aflau în cele două trenuri şi, de asemenea, a celor care circulă cu mijloacele de transport feroviar între staţiile Râmnicu Vâlcea şi Sibiu.

Din primele estimări ale lucrătorilor CFR care efectuează activităţile de degajare a liniei şi restabilirii circulaţiei normale a trenurilor, rezultă că traficul feroviar nu va fi reluat pe porţiunea de cale ferată afectată mai devreme de 3 zile.

Poliţiştii PPTF Călimăneşti vor avea în atenţie desfă­şurarea în condiţii normale şi de siguranţă a procedurii de transbordare, asigurând ordinea şi liniştea publică în staţia CF Câineni şi pe mijloacele auto care asigură transportul călătorilor între staţiile Câineni – Podu Olt.