Circa 1.500 de vâlceni au participat la „Noaptea muzeelor”, ediția 2019


Sâmbătă, între orele 18.00 și 24.00, trei dintre muzeele Vâlcii și-a deschis porțile pentru a primi iubitorii de cultură. Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă „Casa Simian” și Casa Memorială Anton Pann au fost prinse în cadrul proiectul național „Noaptea muzeelor”, dar și a evenimentelor dedicate Zilelor Râmnicului. Potrivit conducerii instituției, aproximativ 1.500 de vizitatori au trecut pragul celor trei muzee pentru a se bucura de expozițiile de istorie, arheologie, artă, dar și de cele temporare.
Inițiat de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor, evenimentul a ajuns în acest an la ediția cu numărul 15 este organizat pe plan național de Rețeaua Națională de Muzeelor din România (RNMR) și este așteptat cu mare interes în fiecare an.