Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

16 septembrie 2021

Cinci posturi vacante în sănătatea vâlceană


• printre acestea, se caută un medic stomatolog și un asistent medical pentru substația de ambulanță Călimănești
 

Joburile din Sănătate au fost, în primele două luni ale anului, în topul celor mai ofertante locuri de muncă. Potrivit datelor BestJobs.ro, în lunile ianuarie și februarie, numărul anunțurilor din domeniul sănătății a urcat per total cu 69% față de același interval înregistrat în 2012. Vorbim de  1.500 anunțuri cu locuri de muncă vacante la nivel național. Totodată, a crescut cu 32% și numărul anunțurilor cu posturi disponibile pentru chimiști și biochimiști, iar cei care și-au căutat un loc de muncă în medicina veterinară s-au bucurat de 114 anunțuri, în creștere cu 54% față de 2012. De asemenea, și numărul anunțurilor pentru job-uri în farmacii a urcat cu 53%, în timp ce stomatologii și-au găsit cu 50% mai multe job-uri anul acesta, față de anul trecut. La nivelul județului Vâlcea, sunt cinci posturi vacante în sănătate. Există un post de medic stomatolog, pentru un cabinet particular în Râmnicu Vâlcea, un post de kinetoterapeut pentru Băile Olănești, un asistent laborator pentru Spitalul Municipal „Costache Nicolaescu” Drăgășani, cerându-se absolvirea școlii postliceale, un loc vacant pentru șef secție cabinet veterinar, iar Serviciul Județean de Ambulanță angajează un asistent medical generalist pentru substația din Călimănești. Concursul, în acest ultim caz, va avea loc pe 18 martie.

Poți comenta aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Uncategorized