„Chestia cu tehnocrații este pentru grădiniță”


• susține Sorin Vasilache, primar Băile Olănești

Se fac aproape trei ani și edilul din Băile Olănești, Sorin Vasilache, n-a văzut o mișcare legată de finanțarea reabilitării DJ 656, afec­tat de calamități și alunecări de teren.
„Sunt aproape trei ani de când tot încercăm să vedem ceva miș­cându-se în acest sens. Probabil nu am înțeles eu cum stau lucru­rile, dar am fost la Guvernul Ro­mâniei, la reprezentanții acestuia. Observ cum s-au alocat bani mai mulți localităților cu drumuri parțial afectate și într-o localitate unde nu se mai poate circula, nimic. E clar că și orientarea politică mai contează. Chestia cu tehnocrații este pentru grădiniță. M-am gândit că nu sunt bani. Dar, să fim serioși. pentru unii sunt, pentru noi, nu”, a precizat Sorin Vasilache, primar Băile Olănești.
Pentru reabilitarea DJ 656 Olănești – Tisa – Gurguiata, la în­ce­putul lunii februarie a.c., a fost în­cheiat un protocol între autori­tă­țile locale și CJ Vâlcea. Partea de intravilan a fost preluată de către administrația publică locală, pe când cealaltă parte a revenit CJ Vâlcea. „Pe o lungime de 500 m, în diverse zone, drumul este afectat. S-a întocmit studiul de fezabilitate, se lucrează la proiectul tehnic, s-a făcut proiect pentru alocarea banilor de la Guvern și…atât. Am încercat cu constructorul din localitate și cu oamenii ce se ocupă cu exploatarea lemnului din zonă și am reușit să refacem, cât de cât, zonele afectate. Totul este însă provizoriu. Se poate trece cu mașina de teren, dar, repet, este o soluție de scurtă durată”, a mai menționat alesul local din Băile Olănești.