„Cercetaşii României” şi unităţi de învăţământ din Râmnic, în parteneriat


Recent, a fost avizat de către conducerea Inspectoratului Şcolar al Judeţului Vâlcea parteneriatul educaţional încheiat între Centrul local „Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea al Organizaţiei Naţionale „Cercetaşii României” şi mai multe unităţi de învăţământ din municipiu. Astfel, cercetaşii vor derula, în anul şcolar 2015-2016, împreună cu elevii şi cadrele didactice ale Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”, Colegiului Naţional de Informatică „Matei Basarab” şi şcolile gimnaziale „Take Ionescu”, „I.G. Duca”, nr.5, „Anton Pann” şi nr.10 proiectul intitulat „Cercetăşia – propunere de activitate extraşcolară şi alternativă pentru petrecerea timpului liber de către copii şi tineri”, un proiect cu extensie şi la alte unităţi de învăţământ din județ. Primele activităţi din cadrul proiectului s-au desfăşurat încă din luna octombrie, fiind acţiuni de promovare a sistemului şi metodei de educaţie cercetăşească, a Mişcării Cercetaşilor şi a Organizaţiei Naţionale „Cercetaşii României”, urmarea acestora fiind primirea în organizaţie a peste 50 de elevi de clasa a V-a şi a IX-a, aspiranţi la cercetăşie, care s-au alăturat noii unităţi de temerari (10-14 ani) „Cassiopeea” şi mai vechii unităţi de exploratori (14-18 ani) „Antares Alpha Scorpiu”.
În cadrul proiectului, cercetaşii vor desfăşura împreună cu unităţile de învăţământ şi alte activităţi cum sunt cele de educaţie ecologică, acţiuni sociale, educaţie privind drepturile şi libertăţile, proiecte comunitare, cooperare în cadrul unor proiecte finanţate prin diferite programe, cum este, de exemplu, programul Erasmus, organizaţia de cercetaşi din Râmnicu Vâlcea fiind eligibilă în cadrul acestuia, întrucât este de mai mult timp înscrisă pe tabloul finanţatorilor de la UE. Centrul local „Mircea cel Bătrân” Râmnicu Vâlcea este filială cu personalitate juridică a Organizaţiei Naţionale „Cercetaşii României” şi a intrat în al 22-lea an al existenţei sale. Organizaţia de cercetaşi din Râmnicu Vâlcea are peste 200 de membri activi, îndrumaţi de 21 de lideri adulţi şi îşi are sediul în Casa Tineretului din cartierul Ostroveni.