Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

16 septembrie 2021

Ceasul rău


Nou tribut plătit alcoolului la volan

Joi seara, la ora 19.10, în timp ce efectuau serviciul de control al traficului rutier în municipiul Râmnicu Vâlcea, poliţiştii au fost sesizat despre faptul că pe strada Calea lui Traian  a avut loc un eveniment rutier.  Deplasaţi la faţa locului, oamenii legii au constatat că în evenimentul rutier au fost implicate o autoutilitară, marca Fiat, condus de B. Gheorghe, de 39 de ani, din comuna Dănicei şi un auto­turism marca Dacia, condus de D. Constantin, de 25 de ani, din mu­ni­cipiul Râmnicu Vâlcea. Cu ocazia tes­tării cu aparatul etilotest a con­du­cătorului auto B. Gheorghe, aces­ta a indicat valoarea de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate doua probe bio­lo­gice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-au întocmit acte pre­mergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii  de conducere  pe dru­murile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Săptămâna Prevenirii Criminalităţii

politie_circulatie_razie_valea_OltuluiSăptămâna 24 – 28.09.2012 este dedicată prevenirii criminalităţii, astfel că în fiecare zi din această săptămână vor fi desfăşurate activităţi de prevenire pe anumite domenii de activitate ce privesc criminalitatea.

Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea vă invită să participaţi la toate activităţile ce se vor desfăşura în această săptămână, în speranţa că mesajele de prevenire vor ajunge la cât mai mulţi cetăţeni din judeţul nostru.

Lansarea  „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii” va avea loc luni, 24.09.2012, începând cu ora 12.00, la Sala Poliva­lentă din municipiul Râmnicu Vâlcea, unde se va desfăşura un eveniment dedicat prevenirii delincvenţei juvenile, la care vor participa aproximativ 500 de elevi din ciclurile gimnazial şi liceal. Programul pentru această săptămână este următorul: Luni 24.09.2012 – Lansarea Săptămânii Prevenirii Criminalităţii –Sala Polivalenta (Prezentare unor alternative pentru petrecerea timpului liber). Spectacol va fi realizat de Palatul Copiilor şi Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport. Prezentarea principalilor furnizori de servicii în scopul prevenirii comportamentelor deviante: Antidrog – Centrul de Prevenire şi Evaluare şi Consiliere Antidrog, Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport, Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă, Cercetaşii României, Inspectoratul Şcolar Judeţean prin Palatul Copiilor. Totodată, va avea loc şi extragerea câştigătorilor tombolei organizate pentru elevii participanţi; Marţi 25.09.2012 – Prevenirea Delincvenţei Juvenile şi Victimizării Minorilor – Prezentare de materiale pe linia prevenirii consumului substanţe psihotrope (etnobotanice) şi droguri. Evenimentul va avea loc la Liceul Antim Ivireanul din Râmnicu Vâlcea, începând cu ora 11.00, BAPC şi CPECA vor prezenta filmuleţe pe linia delincventei juvenile, cu accent pe consumul de droguri; Miercuri 26.09.2012 – Prevenirea furturilor – Întâlnire cu factorii sociali din comuna Prundeni. Se va prezenta o analiză a situaţiei operative,  prin prisma campaniei de prevenire aflată încă în derulare pe raza Secţiei de Politie Prundeni, a cazurilor deosebite înregistrate şi finalizate, în vederea culegerii de feed-back din partea factorilor locali de decizie; Joi 27.09.2012 – Prevenirea furturilor din societăţi comerciale, este o activitate organizată de către Compartimentul Sisteme de Paza în Râmnicu Vâlcea sub forma unor simulări; Vineri 28.09.2012 Siguranţă Rutieră – patrule şcolare. La Şcoala Nr.4 Râmnicu Vâlcea, poliţiştii  vor desfăşura o activitate practică şi interactivă pe linia circulaţiei rutiere, a normelor elementare de circulaţie rutieră unde vor fi comptaţi elevi din două clase pregătitoare.

De asemenea, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier vor desfăşura o activitate preventivă în comuna Milcoiu.

Coordonarea tuturor activităţilor ce se vor  desfăşura în această perioadă, se realizează de către adjunctul şefului Inspectoratului de Poliţie, comisar şef de poliţie Voica Ilie.

Poți comenta aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Uncategorized