Ceasul rău


politie_circulatie_razie_valea_OltuluiPoliţia Rutieră a dat amenzi de peste 17.000 lei

În decursul a mai puţin de o zi, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au întocmit un număr de 63 procese verbale, fiind aplicate 92 sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 17.230 lei. Astfel, potrivit raportului oficial, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce 4 permise de conducere, din care 3 pentru depăşirea limitei vitezei legale şi unul pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

accident_motoNou accident cu un moped în prim-plan

Poliţia informează că joi dimineaţa, la ora 10.15, în oraşul Călimăneşti, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea uşoară a unui conducător de moped. Astfel, în timp ce conducea un autoturism marca Opel pe D.N. 7, în oraşul Călimăneşti, din direcţia Sibiu – Rm. Vâlcea, la km 192 + 200 m., Florin V., de 19 ani, din municipiul Rm. Vâlcea, a vrut să vireze spre stânga pen­tru a intra pe o stradă laterală şi nu a acordat prioritate de trecere lui Gabriel G., din oraşul Călimăneşti, care conducea regu­lamen­tar din sensul opus de mers, un moped marca Piaggio, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, Gabriel G. a fost rănit uşor, acesta fiind transportat la Spitalul Judeţean Vâl­cea, unde a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral mi­nor, plagă contuză parietală stânga, fractură de stern şi fracturi cos­tale. Atât conducătorul mopedului, cât şi al autoturismului au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ şi le-au fost re­coltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoole­miei.

10 morţi pe DN 67, de la începutul anului

• bilanţul Poliţiei Rutiere scoate în evidenţă o medie şocantă a accidentelor care se înregistrează pe ruta dintre Râmnicu Vâlcea şi Târgu Jiu

Lung de numai 63 de kilometri dar extrem de periculos, aşa ar putea suna o caracterizare scurtă dar cuprinzătoare a DN 67. Cifrele Poliţiei înrămează perfect acest tablou pentru că, de la începutul anului şi până în prezent, pe sectorul de drum care tranzitează judeţul Vâlcea, au avut loc un număr de 37 accidente rutiere, 15 dintre acestea fiind grave, iar în urma acestora 10 persoane au decedat, 14 au fost rănite grav şi 36 rănite uşor.

„În perioada analizată, principalele cauze de producere a accidentelor au fost viteza neadaptată la condiţiile de drum (7 accidente), depăşirea neregulamentară (7 accidente) şi conducere fără permis de conducere (4 acci­den­te). Astfel, 46% din accidente au avut loc în intervalul orar 14.00 – 22.00, 38% din accidente în intervalul orar 06.00 – 14.00 şi 16% în inter­valul orar 22.00 – 06.00.

Totodată, se constată că cele mai multe accidente s-au produs în ziua de duminică, care se evidenţiază prin numărul ridicat de accidente înregistrate, respectiv 10, urmată fiind de zilele de luni, miercuri şi sâmbătă cu câte 6 accidente. În privinţa localităţilor de producere a accidentelor se evidenţiază Râmnicu Vâlcea (6 accidente), Buneşti (6 accidente), Slătioara (6 accidente), Pietrari (4 accidente), Tomşani (4 accidente), Horezu (3 accidente) şi Măldăreşti (3 accidente).

Poziţiile kilometrice cu risc mărit de produ­ce­re a accidentelor rutiere sunt: Km. 156 = 5 accidente – localităţile Tomşani şi Costeşti; Km.166 = 3 accidente – localitatea Pietrari; Km. 148 – 2 accidente – localitatea Măldăreşti; Km. 175 = 2 accidente – localitatea Buneşti.

În contextul prevenirii accidentelor pe această arteră, în perioada 15 septembrie – 15 decembrie 2012, la nivelul Serviciului Rutier s-a iniţiat un „Plan de măsuri privind reducerea riscului de victimizare din accidente rutiere pe DN67”, în cadrul căruia, pe lângă activităţile cu caracter preventiv, vor fi organizate pe această arteră, zilnic, acţiuni pe cauze generatoare de accidente rutiere”, se mai menţionează în analiza Poliţiei.