Ceasul rău


politia_rutiera2Poliţia Amărăşti,
în acţiune

• Între 6-8 ianuarie, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 5 Poliţie Rurală Amărăşti au organizat acţiuni pe linie de ordine publică, investigaţii criminale şi poliţie rutieră. Scopul  acţiunilor a fost acela al prevenirii şi combaterii accidentelor rutiere, a infracţiunilor contra persoanei şi a stabilirii ordinii şi liniştii publice

Astfel, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vâlcea,  poliţiştii secţiei au legitimat 90 de persoane şi au aplicat 22 sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 3.305 lei.  În cadrul acţiunilor au fost controlate 11 de autovehicule şi au fost reţinute 3 permise de conducere.

În data de 6 ianuarie, ora 23.30, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 5 Poliţie Rurală Amărăşti l-au depistat pe DJ 77A, în localitatea Creţeni, pe Mihai L., de 24 de ani, din localitate,  care conducea un autoturismul marca Da­cia. Deoarece şoferul emana vapori ce păreau a fi de alcool, poliţiştii l-au testat cu aparatul etilo­test, iar acesta a indicat o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Drăgăşani unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauza s-a întocmit dosar penal pentru infrac­ţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Pe acelaşi drum judeţean şi în ace­eaşi localitate, dar la data de 08 ianuarie, ora 00. 05, poliţiştii Secţiei Nr 5. Poliţie Rurală Amărăşti, l-au de­pis­tat pe Remus N., de 35 de ani din Drăgăşani, care conducea un auto­turism marca Dacia, sub influenţa băuturilor alcoolice, aparatul etilotest indicând o valoare de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatului i s-a reţinut permisul de conducere în ve­de­rea suspendării dreptului de a con­duce autovehicule pe drumurile pu­blice pentru o perioada de 90 de zile.

Petre R., de 66 ani din comuna Glăvile a fost depistat la data de 05 ianuarie, ora 16,20, în timp ce  conducea un tractor marca U 650, pe DJ 677A, în localitatea  Glăvile sub influenta băuturilor alcoolice. Deoarece în urma efectuării testului alcooolscop cu aparatul etilotest,  a rezultat valoarea de 0.25 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatului i s-a reţinut permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioada de 90 de zile. Astfel de acţiuni vor continua să se desfăşoare atât la nivelul Poliţiei municipiului Drăgăşani, cât şi la nivelul secţiilor de poliţie rurală arondate acesteia.

Campion al infracţiunilor rutiere

Vineri seara, în jurul orelor 18:00, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 8 Poliţie Rurală Lăpuşata, în timp ce desfăşurau activităţi pe linie rutieră,  au oprit pentru control pe DJ 676 B, în localitatea Lădeşti, autoturismul marca Opel Astra cu numere de circulaţie provizorie condus de  numitul  Constantin T., de 25 ani, din localitate.

Cu ocazia efectuării verificărilor poliţiştii au constatat că numerele de circulaţie provizorie erau expirate din data de 3 ianuarie 2012, iar conducătorul auto nu deţinea permis de conducere.

Bărbatului i s-a întocmit dosar penal şi este cercetat sub aspectul infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat.

Băbeniul, scena celui mai recent accident datorat vitezei

accident3Duminică, în jurul orei 13.50, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Băbeni  au fost sesizaţi cu privire la un accident de circulaţie .

Echipajul deplasat la faţa locului a constat că Alexandru F., de 30 ani, din Băbeni, în timp  ce conducea autoturismul marca VW Golf pe DN 64, la km 96+900, pe fondul neadaptării vitezei  a părăsit partea carosabilă spre dreapta  unde a lovit-o pe Stanca S, de 84 de ani, din localitate, care circula regulamentar, în calitate de pieton.

În urma impactului a rezultat rănirea gravă a bătrânei care a fost transportată la Spitalul Judeţean Vâlcea şi diagnosticată cu fractură gambă dreaptă, fractură tibie dreaptă, fractură dublă peroneu drept.

Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în prezent este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală.