Cea mai mare comoară numismatică din România a fost descoperită zilele trecute în Vâlcea!


• totul s-a petrecut în comuna Goleşti, acolo unde un localnic a găsit mii de monede turceşti, vechi de 600 de ani


Zilele trecute, în nordul comunei Goleşti, în apropiere de Râmnicu Vâlcea, a fost descoperită o impresionantă comoară alcătuită din mii de asprii otomani de argint, care au stat mai bine de şase secole ascunşi sub pământ, cântărind în total nu mai puţin de… 55 kilograme! Bărbatul care a descoperit-o întâmplător într-o zonă împădurită din localitate a donat-o aseară Muzeului Naţional de Istorie a României.


De unde provine comoara?


Monedele turceşti din argint care au fost descoperite pe 1 septembrie în Goleşti au circulat în ţările române între secolele XV-XIX, se numesc asprii şi au fost „bătute” în perioada celor două domnii ale sultanului Murat al II-lea. Conform specialiştilor de la Muzeul Naţional de Istorie a României, citaţi de postul public de televiziune, valoarea monedelor descoperite reprezenta la acea dată o sumă importantă de bani cu care se putea cumpăra o moşie de mari dimensiuni în ţările române din perioada Evului Mediu. Monedele care au fost deja identificate provin din mai multe monetării din Balcani şi oraşe turceşti precum Edirne, Adrianopol sau Bursa. Ele circulau nu doar în Imperiul Otoman, ci şi în Ţara Românească, Imperiul Habsburgic sau Italia. Cel mai probabil, cel care a îngropat comoara în urmă cu şase sute de ani dorea să o recupereze ulterior, el fiind silit să facă acest gest din cauza deselor năvăliri ale turcilor care aveau loc în acea perioadă.


Directorul Muzeului Naţional de Istorie: „A fost ca în poveştile cu Ali Baba. Ne-a fost greu să aducem tezaurul la Bucureşti”


Monedele descoperite în Goleşti au luat deja calea Bucureştiului, ele urmând să fie expuse, cât de curând, în vitrinele Muzeului Naţional de Istorie a României. Vădit emoţionat, directorul acestei instiuţii, Ernest Târnoveanu, a declarat: „Muzeul de Istorie a României s-a îmbogăţit cu un tezaur uriaş. Am avut chiar şi dificultăţi în a-l aduce spre muzeu pentru că acel container ce a fost prevăzut pentru a transporta monedele a fost umplut aproape o treime cu banii de argint. Era ca în poveştile cu Ali Baba. A fost o descoperire senzaţională realmente şi cu o cantitate de monede impresionantă. Mărturisesc că nu am văzut niciodată atât de multe monede într-un singur loc adunate” (…) „Monedele au fost ascunse în condiţii de criză pentru o persoană sau pentru întreaga regiune şi au fost îngropate în grabă, nu la foarte mare adâncime. Probabil că au fost depuse într-un sac de pânză sau de piele”, a mai precizat directorul muzeului.


Bărbatul din Goleşti va fi recompensat de autorităţi


În continuare, în zona în care a fost făcută impresionanta descoperire vor urma săpături arheologice. Bărbatul care a descoperit această comoară nu va fi uitat de autorităţi, iar pentru că a predat bunurile numismatice găsite va primi o recompensă importantă, de aproximativ 25% din valoarea actuală a tezaurului de argint, însă numai după ce muzeografii vor încheia dificila sarcină pe care au început-o, aceea de a identifica, marca şi cântări toate cele câteva mii de monede descoperite.