Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

31 octombrie 2020

CAR Pensionari Râmnicu Vâlcea, la ceas aniversar!


• unitatea condusă de fostul deputat, Grigore Răban, are 61 de ani de la înființare

Ieri, s-au aniversat 61 de ani de la înființarea Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Râmnicu Vâlcea, ocazie cu care reprezentanții unității au ținut câteva discursuri. Președintele unității, Grigore Răban (foto, sfânga), este cel care a dat tonul acțiunii, amintind o parte din serviciile de care au beneficiat membrii CAR Pensionari. Din luna mai și până la finele lunii octombrie, la CARP Râmnicu Vâlcea, s-au înscris 519 membri, 107 dintre aceștia având pensii mai mici de 500 lei. „De aici ne dăm seama ce sunt cu acele împrumuturi pentru sume mici. Raportul pensie împrumut este de 1 la 3: pensia mică înseamnă și împrumut mic. 38% din cei înscriși au pensii cuprinse între 500 și 1.000 lei, iar 91 de persoane au pensii cu valori între 1.000 și 1.500 lei. Cu pensii peste 1.500 lei sunt 46 de noi-înscriși. Ideea este că pensionarii duc o viață destul de grea. Am ajuns să-mi fie rușine să recunosc că am fost deputat. Am luptat pentru dezvoltarea agriculturii, iar, în prezent, nu se face nimic în acest sens”, a declarat Grigore Răban, șeful pensionarilor vâlceni.

519 noi-înscriși, 316 – decedați

De la lună la lună, se constată, din păcate, că numărul membrilor unității scade prin decese. Din luna mai și până la sfârșitul lunii octombrie, au decedat 316 persoane, moștenitorii acestora primind ajutoare în valoare de 6.651 lei. În perioada amintită, s-au înscris 519 persoane. Conducerea CAR Pensionari și UGPR, filiala județeană, au ținut un moment de reculegere pentru cei care nu mai sunt, amintindu-i aici pe Elena Dinescu, soția președintelui UGPR, filiala Vâlcea, Gheorghe Dinescu și pe Maria Cercel.

Etichete: , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Pensionari