„Canalizarea trebuie realizată concomitent cu alimentarea cu apă”


• declară primarul Concioiu de la Gușoeni, care așteaptă un răspuns ferm de la Apavil

Așa cum am mai informat, primarul Nicolae Concioiu de la Gușoeni a insistat cu adrese către Apavil și ADI „Apă Vâlcea” privind introducerea rețelelor de apă și canalizare în comuna sa. „Așteptăm un răspuns clar dacă sistemul de canalizare se va face în paralel cu rețeaua de apă, așa cum este normal”, a afirmat Concioiu.
În plus, edilul social-democrat a accentuat că rețeaua de canalizare este esențială pentru comuna sa și va trebui făcută în paralel cu rețeaua de alimentare cu apă. „Din păcate, au hotărât alții asupra acestui aspect și consider că s-a făcut un abuz împotriva a sute de cetățeni din Gușoeni. Nu-și poate bate joc nimeni de banii oamenilor din comuna noastră, dintre care mulți muncesc în străinătate pentru a investi în gospodăriile de aici”, a mai spus Nicolae Concioiu.