Bugetul dă start investițiilor în Budești


Mai multe investiții vor demara, anul acesta, în localitatea păstorită de către edilul Ionel Vlădulescu (foto). Astfel, au fost semnate contractele și urmează să demareze lucrările propriu-zise la următoarele investiții: pod peste pârâul Sâmnic, punctul Andronești, construirea unei Grădinițe cu Program Normal în satul Budești, și introducerea canalizării în satele Lunca și Racovița. De asemenea, au fost evaluate proiectele pe fonduri europene privind amenajarea drumului Islaz – Barza, pod peste pârâul Sâmnic, reabilitarea, extinderea, modernizarea și dotarea Școlii Gimnaziale centru cu clasele V-VIII. Potrivit declarației alesului local Ionel Vlădulescu, se mai iau în calcul drumurile de tarla pe o lungime de 6,2 kilometri și se continuă lucrările la rigole în satul Andronești. Se va ține cont, însă, de buget, mult așteptatul buget de către toate unitățile administrativ-teritoriale, pentru a vedea pe ce se pot baza.