Biblioteca Publică din comuna Grădiştea, desemnată câştigătoarea unui grant de 1.000 de cărţi


cartiPrin intermediul unui comunicat de presă, bibliotecarii din comuna Grădiştea fac cunoscut faptul că Biblioteca Publică din această localitate se numără printre câștigătorii unui grant de 1.000 de cărți. Realizarea de seamă pentru această localitate a fost posibilă grație aplicației depuse la Programul de Granturi „BOOKS 4 YOUTH”, susținut de Fundația „Mereu Aproape”.
„Fundația a oferit inițial 50 de pachete a câte o mie de cărți, din literatura română, pentru 50 de proiecte declarate câștigătoare după etapele de jurizare. Dar datorită numărului foarte mare de proiecte depuse – peste 500 – Fundația „Mereu Aproape” a suplimentat cu încă 20 de pachete proiectul. Astfel, au fost declarate câștigătoare 70 de proiecte. Printre acestea și proiectul propus de Biblioteca Publică Locală Grădiștea, județul Vâlcea. În cadrul acestui Program, au fost depuse proiecte de către ONG-uri, instituții de învățământ, instituții de cultură și alte entități non-profit din România și Republica Moldova, cu personalitate juridică și care pot beneficia de sponsorizări în condițiile legii. În concurs au putut fi înscrise proiecte de orice fel, cu condiția să aibă în centrul atenției copii și tineri, iar aplicantul să nu mai fi primit granturi similare din partea Fundației „Mereu Aproape” în ultimii doi ani.
Câștigarea unui astfel de grant, pentru Biblioteca Publică Locală Grădiștea, a însemnat o gură sănătoasă de oxigen. O mie de volume de carte românească intrată în fondurile acesteia vor revitaliza biblioteca și va face ca cei care, în ultimul timp nu au mai găsit oferta bibliotecii interesantă, să se întoarcă în bibliotecă pentru lectură. Și când spun asta, am în vedere în primul rând elevii Liceului Teoretic din localitate și studenții, dar nu numai aceștia”, se arată în comunicatul de presă semnat de Ilie Fîrtat, bibliotecar la Biblioteca Publică Locală Grădiștea.