Bețivul care a amenințat o femeie că O TAIE CU MOTOFERĂSTRĂUL a fost reținut


Angajații Secției 7 Poliție Rurală Măldărești au reținut un bărbat, în vârstă de 30 de ani, domiciliat în comuna Tomșani, el fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
În fapt, în seara de 1 mai 2022, angajații Secției 7 Poliției Rurală Măldărești au fost sesizați, prin apel 112, de o femeie, în vârstă de 30 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla într-un bar din comuna Tomșani, a fost amenințată de un bărbat.
Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că un bărbat, în vârstă de 30 de ani, care se afla în stare avansată de ebrietate și care a dorit să comande și să consume băuturi alcoolice, de la bar, a fost refuzat de către barman. În acel moment, bărbatul a plecat spre domiciliul său, de unde a luat un motoferăstrău. Bărbatul s-a întors la bar, a pornit motoferăstrăul și a început să o amenințe pe apelantă, creându-i astfel o stare de temere.
„La data de 2 mai 2022, în urma probatoriului administrat, organele de cercetare penală au dispus reținerea bărbatului în vârstă de 30 de ani. El este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. Bărbatul a fost încarcerat la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea”, ne-au anunțat, marți, 3 mai, reprezentanții IPJ Vâlcea.
Sursă foto: Arhivă
• Material realizat cu sprijinul IPJ Vâlcea