BERA BERA ar putea veni la Vâlcea


Anul trecut, pe vremea aceasta, SCM Râmnicu Vâlcea evolua în grupele Ligii Campionilor de handbal feminin și întâlnea formații de prim-nivel valoric al acestui sport la nivel continental. Chiar dacă nu a rupt «gura târgului» în grupele acestei competiții, prin partidele pe care echipa pregătită pe atunci de antrenorul Florentin Pera le-a disputat în compania unor formații precum ETO Gyor, CSKA Moscova, Buducnost Podgorica sau Odense Handbold a reușit să îi țină pe fanii formației noastre cu sufletul la gură (pe atunci nu era permisă participarea spectatorilor la meciurile din România).
Acum, după ce echipa a intrat într-un «con de umbră», vâlcencele nu au mai reușit să se califice decât în cea de-a doua competiție ca importanță din handbalul feminin european intercluburi. Este vorba despre întrecerea redenumită recent European League, în care SCM Râmnicu Vâlcea va evolua începând cu turul al treilea. În week-end, în cadrul competiției s-au disputat câteva jocuri din cadrul turului al doilea (în primul tur nu s-au disputat partide din cauza numărului redus de echipe care s-au înscris în acest sezon al European League).
Meciul care i-a interesat în mod direct pe suporterii echipei noastre a fost cel dintre Super Amara Bera Bera (Spania) și Paris 92 (Franța). Asta deoarece echipa care se va califica mai departe la capătul unei duble manșe va fi adversara formației noastre în turul al treilea al întrecerii. Partida din Spania s-a încheiat cu scor egal (27-27), astfel că numele echipei pe care o va întâlni «multinaționala» de la Vâlcea rămâne încă sub semnul întrebării. Probabil că aceasta va fi Paris 92 din Franța (care va dispune la retur de avantajul terenului propriu), însă sunt convinși că Bera Bera va merge în «Hexagon» doar cu gândul de a deveni adversara vâlcencelor în turul al treilea!

Posting....