„Banii pentru drumuri erau mană cerească pe criza asta… Îi pierdem”


nicolae moraru nou• susține Nicolae Moraru, primar comuna Pietrari
140.000 lei au fost alocați comunității din Pietrari, pentru drumuri, dar banii sunt ca și pierduți. Cum prefectul a atacat în contencios administrativ decizia CJ Vâlcea, conform căreia, la împărțirea banilor, șase primării au rămas „descoperite”, acum, fondurile sunt blocate, problema se judecă-n instanță și nu mai e mult până la finele anului, termenul scadent de cheltuire a banilor. „1,4 miliarde lei vechi erau chiar utili. Drumurile au fost avariate în urma calamităților, partea carosabilă distrusă. Cu banii respectivi le puneam la punct. Erau mană cerească pe criza asta. Din păcate, cred că nu-i mai vedem”, susține Nicolae Moraru, primarul comunei Pietrari.
Democrat-liberalul Moraru susține că anul acesta a fost mult  mai greu din punct de vedere financiar comparativ cu anul 2013, când lucrurile s-au mai „mișcat” în comună.