„Bani mai mulți de la CAS, dar au crescut și cheltuielile cu salariile”


• susține dr. Vasile Cerbu, directorul Spitalului Orășenesc Brezoi

Aproximativ 73% din bugetul alocat de CAS Spitalului Orășenesc Brezoi se îndreaptă către salariile cadrelor medicale, iar diferența este destinată cheltuielilor cu medicamente, materiale sanitare, hrana bolnavilor etc. Totuși, din datele furnizate de către Alin Voiculeț, președinte-director CAS Vâlcea, reiese că, în lunile mai și iunie, Spitalul Orășenesc Brezoi a primit sume mai mari cu 23% , iar din iulie și până-n octombrie, fondurile alocate sunt cu 19% mai mari. „Creșterile se simt, deși serviciile medicale sunt mai multe decât cele decontate. Am plătit însă și datoriile și nu mai avem probleme. Pe de altă parte, au crescut și salariile, chiar dacă avem de-a face și cu fonduri mai mari”, a declarat, pentru ziarul nostru, directorul Spitalului Brezoi, dr. Vasile Cerbu.

Spitalul Orășenesc Brezoi beneficiază de un important sprijin financiar din partea Fundației „Padre Pio”, fundație care, lunar, contribuie cu 8.000 – 10.000 euro, bani din care se achită materialele sanitare și medicamentele. În plus, Primăria Brezoi asigură combustibilul pentru încălzire și eventualele reparații la unitatea medicală. Menționăm că media cheltuielilor lunare cu salariile, începând cu luna februarie a.c. când acestea au fost majorate, prin hotărâre de guvern, este de 200.000 lei, sumă ce reprezintă aproximativ 71-73% din bugetul alocat pentru serviciile medicale spitalicești pentru lunile mai – octombrie a.c. Diferența de 27 – 29% reprezintă procentul pe care spitalul îl are la dispoziție pentru cheltuieli cu medicamente și materiale sanitare, cheltuieli cu hrana bolnavilor etc. Pe lângă suma pentru servicii medicale spitalicești, la venitul total al spitalului, din contractul cu CAS Vâlcea, se adaugă, lunar, începând din luna mai a.c., aproximativ 7.000 lei pentru servicii clinice în ambulatoriu. Astfel, din luna mai a.c., Spitalul Orășenesc Brezoi a încasat, lunar, 279.000 lei.