Baia Mare, departe de strălucirea Oltchimului


Handbal• campioana din Maramureş a fost învinsă fără drept de apel pe terenul franţuzoaicelor de la Metz Handball (34-24)
• Cristina Neagu a fost cea mai bună marcatoare a muntenegrencelor de la Buducnost în meciul câştigat pe terenul croatelor de la Podravka
Spectacolul Ligii Campionilor din handbalul feminin a continuat la finalul săptămânii recent încheiate. Chiar dacă Vâlcea nu mai are reprezentantă de mai bine de un an în această întrecere, fostele galactice de la Oltchim continuă să ducă mai departe faima echipei la actualele lor cluburi. Noua campioană a României, HCM Baia Mare, a încercat „marea cu sarea” pe terenul franţuzoaicelor de la Metz Handball. Optimismul cu care porniseră băimărenele spre Hexagon a fost însă repede spulberat. Româncele au fost doar o urmă palidă a echipei care, în prima etapă a grupelor, făcea instrucţie cu polonezele de la MKS Lublin. HCM Baia Mare a început foarte slab jocul din Franţa, reuşind să înscrie primul gol abia în minutul cinci al întâlnirii, atunci când gazdele aveau deja un avans de trei goluri. Până la pauză, elevele lui Constantin Buceschi au mai reuşit să le „stăpânească” pe franţuzoaice, acestea intrând la cabine cu un avantaj de numai trei goluri, scor 13-10. Pe parcursul actului secund, Baia Mare a fost şi mai departe de pretenţiile inimoşilor săi suporteri, campioana României fiind depăşită clar de gruparea din Vestul Europei. Metz s-a distanţat constant, problema numelui echipei învingătoare încetând să se mai pună în ultimul sfert de oră al întâlnirii. Jocul s-a încheiat cu victoria clară a gazdeor, scor 34-24, pentru HCM urmând un o partidă extrem de dificilă în compania norvegiencelor de la Larvik. Printre cele mai bune jucătoare ale echipei noastre în duelul susţinut în Franţa s-au numărat trei foste jucătoare la Oltchim. Este vorba despre extremele Valentina Ardea Elisei (autoare a trei goluri) şi Adriana Nechita (marcatoare a unui gol), dar şi despre portăriţa Paula Ungureanu. S-a văzut încă o dată în cupele europene că echipele din Liga Naţională, fie şi cele mai bune al întrecerii, sunt mult în urma forţei de joc pe care o avea CS Oltchim Râmnicu Vâlcea. Deocamdată, multipla campioană a României nu are rivală în ceea ce priveşte rezultatele foarte bune consemnate în Liga Campionilor. Iar rana provocată de dispariţia acestui club de legendă a rămas şi acum neînchisă în sufletele iubitorilor handbalului feminin din ţara noastră.
Într-un alt meci contând pentru etapa a doua a grupelor, vicecampioana en-titre a întrecerii, Buducnost Podgorica, a învins, în deplasare, gruparea croată Podravka (scor 32-27). Traversând o formă de invidiat, o fostă jucătoare a Oltchimului, Cristina Neagu, a fost cea mai bună marcatoare a echipei din Muntenegru. Românca a punctat de opt ori pentru Buducnost, securizând practic victoria formaţiei sale. Şi cea de-a doua marcatoare a campioanei Muntenegrului a evoluat de-a lungul carierei pentru Oltchim. Este vorba despre Katarina Bulatovic, muntenegreanca punctând de şase ori. Mai trebuie precizat că acest meci a contat pentru etapa a doua din Grupa B, Buducnost fiind liderul grupei din care mai fac parte Thuringer HC, Podravka şi Vardar Skopje.