Azi, de la ora 10.30: Vernisajul expoziției „Oltenia și patrimoniul său UNESCO”, la Muzeul Satului


În această dimineață, muzeul de la intrarea în municipiul Râmnicu Vâlcea găzduiește o expoziție eveniment. „Argumentul principal al acestei expoziții îl constituie interesul publicului occidental, dar și național față de tradițiile și obiceiurile românești prilejuite de recunoașterea unor meșteșuguri și obiceiuri tradiționale românești în patrimoniul mondial UNESCO. Vom aduce în atenția publicului european artefacte deja intrate în patrimoniul mondial UNESCO, aparținând ceramicii de la Horezu, scoarțe tradiționale românești, mărțișorul tradițional, Călușul, ca dans ritual, dar și ia tradițională care a fost propusă spre recunoaștere în patrimoniul universal. E vorba de peste 100 de piese deosebit de valoroase, aflate în colecțiile Secției de Etnografie Craiova”, au transmis organizatorii acțiunii.
Expoziţia la care facem referire poate fi vizitată în perioada marţi – duminică, între orele 10.00-17.00, până în data de 14 decembrie.