Au început lucrările la clinica din Păușești-Măglași


În ciuda stării de urgență provocată de coronavirus, în localitatea Păușești-Măglași continuă investițiile. Astfel, potrivit declarației primarului Alexandru Dediu (foto), au demarat lucrările la noul centru de zi pentru persoane vârstnice, ce va fi, mai precis, o unitate medicală de fizioterapie. Există aparatura necesară funcționării, lucrându-se la infrastructură. Noua clinică va fi dotată cu cabinete medicale, personal sanitar, și va trata vârstnicii. Investiția se ridică la 700.000 euro, fiind asigurată prin POR 2014-2020 și va trebui finalizată într-un an.