Atleţii de la Chimia s-au făcut remarcaţi la Campionatele Internaţionale ale României


Week-end-ul trecut, pe Stadionul „Dinamo” din Bucureşti s-a desfăşurat cea de-a LVIII-a ediţie a Campionatelor Internaţionale de Atletism ale României. Pe lângă sportivii români, la această competiţie au participat foarte mulţi atleţi din alte ţări (precum Rusia, Turcia, Grecia, Republica Moldova sau Bulgaria), la start aliniindu-se nu mai puţin de 300 concurenţi. Printre aceştia s-au regăsit şi trei practicanţi ai atletismului legitimaţi la Clubul Sportiv Chimia Râmnicu Vâlcea, acolo unde sunt pregătiţi de antrenorii Lelioara Alexandrescu şi Claudiu Cîrstea.

Deşi întrecerea a fost dedicată seniorilor iar sportivii vâlceni sunt doar juniori, diferenţa de vârstă şi experienţă faţă de mai puternicii lor oponenţi nu i-a speriat pe chimişti, aceştia luptându-se de la egal la egal cu cei mai valoroşi concurenţi. Rareş Toader s-a evidenţiat din nou la aruncarea greutăţii, atletul vâlcean reuşind, cu o aruncare ce a măsurat aproape cincisprezece metri, să încheie concursul pe locul patru. Tot de la CS Chimia au mai participat atleţii Cristian Manea, care a încheiat pe locul nouă la săritura în înălţime, şi Daniel Martalogu, cel care a încheiat proba de alergare pe distanţa de 100 metri plat pe locul optsprezece.